Benzinăria Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi în mod tradițional, afișa în dimineața zilei de 6 martie un preț al benzinei standard de 8,20 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 8,60 lei pe litru.
Așadar în această dimineață, prețul motorinei a crescut cu alți 9 bani pe litru, iar cel al benzinei standard a stagnat Este a treia scumpire din luna martie, și a treia în trei zile la rând, după ce ieri și benzina și motorina s-au scumpit cu 9 bani pe litru iar acum două zile ambii carburanți s-au scumpit cu 15 bani pe litru/
Scumpirile din această lună vin după cele opt scumpiri consecutive din luna februarie.
Este, de asemenea, a trei scumpire după declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, când Statele Unite și Isralelul au atacat Iranul, ceea ce ce a provocat creșterea prețurilor la petrol și carburanți.
Cotațiile internaționale la petrol și gaze au urcat puternic după ce conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran, declanșat sămbătă, a afectat livrările de energie din Orientul Mijlociu. Atacurile lansate de Teheran asupra unor nave și obiective energetice au dus la suspendarea transportului maritim în Golf și la oprirea unor capacități de producție din state precum Qatar și Irak.
Zona asigură aproape o treime din producția globală de petrol și aproximativ o cincime din gazele naturale. Orice întrerupere a fluxurilor are efect imediat asupra piețelor internaționale, iar strâmtoarea Ormuz, prin care trec o cincime din petrolul și LNG consumate în lume, a fost blocată.
În orima fază, prețul petrolului Brent, de referință pentru Europa și România, a cresccut cu peste 10%, cotațiile la motorină cu 17%, iar cotațiile gazulului de la hub-ul european TTF din Amsterdam cu peste 50%. Ulterior, scumpirile s-au accentuat. Ulterior, după câteva zile de creștere, azi, petrolul a rămas în jurul pragului de 84 de dolari, iar cotațiile internaționale la motorină, care erau și cu peste 30% mai mari, au înregostrat un ușor recul. Gazul cotat la hub-ul european de la Amsterdam a devenit cu 70% mai scump, dar și aici cotațiile au început să mai scadă.
Carburanții s-au scumpit mai peste tot, fiind raportate creșteri de la 2 cenți pe litru în Bulgaria la 10 eurocenți pe litru (50 de bani aprox.) în Spania, în timp ce în Germania prețul motorinei a sărit de 2 euro pe litru. În condițiile în care oamenii se tem de noi creșteri de prețuri, în unele țări europene s-au făcut cozi la benzinării, iar unele stații – situație întâlnită în Franța – au rămas fără carburant.
Situația pieței de carburanți este complicată în zona noastră și de alte lucruri, puteți citi o analiză aici:
Avansată inițial ca o soluție de ministrul Energiei, scăderea accizelor la carburanți a fost infirmată aseară de președintele Nicușor Dan.
„Am vorbit și cu transportatorii, am stat și cu Banca Națională, am făcut scenarii Lucrăm acum, cu premierul, inclusiv la un scenariu prin care să reducem acciza pentru prețul de peste 8 lei, într-o formă în care să temporizăm cât mai mult. Sunt lucruri pe care le facem pe teritoriul nostru, dar un val extrem de puternic venit pe plan internațional, dacă acest conflict va mai dura 3 săptămâni, 4 săptămâni, va fi extrem de greu de anticipat. Lucrurile se schimbă de la o oră la alta″, a spus inițial Bogdan Ivan.
„Deocamdată suntem la o săptămână de când a început această situație nouă. Pot să spun, așa grosier, că din prețul benziniei pe care un om îl plătește la pompă, jumătate este prețul brut al petrolului rafinat și jumătate sunt taxele și accizele statului.
Ce pot să spun cu certitudine este că nu se pune problema ca pe această componentă de taxe și accize ale statului să se intervină în plus. Din păcate, nici în minus nu avem posibilitatea să o facem”, a declarat aseară președintele Dan răspunzând întrebărilor presei.
De la 1 ianuarie 2025 practic consumatorii români au avut parte de trei majorări de acciză, o dată la 1 ianuarie 2025, apoi la 1 august 2025 și ultima dată la 1 ianuarie 2026. Iar la acestea se adaugă și majorarea cu 2 puncte a cotei de TVA, sistemul fiscal românesc implicând și plata TVA inclusiv la acciză.
După aplicarea acestor taxe (nu este singura cauză), România a urcat puternic în clasamentul țărilor cu carburanți scumpi din Europa. Dacă nu demult eram obișnuiți ca doar Bulgaria să aibă prețuri mari mici decât noi, acum nu numai că nu mai suntem printre piețele iefttine, ci am ajuns în jumătatea țărilor cu prețuri mari, înainte de acest episod de scumpiri generat de războiul din Iran
La 1 ianuarie 2026 prețul benzinei a crescut cu 34 de bani pe litru, iar prețul motorinei a crescut cu 31 de bani pe litru. Mai devreme, la 1 august 2025, prețurile au crescut cu 42 de bani pe litru la benzină și cu 40 de bani pe litru la motorină, ca urmare a creșterii accizei și a TVA. Iar mai devreme, la 1 ianuarie 2025, prețurile crescuseră, tot ca urmare a creșterii de acciză, cu 17 bani pe litru, la benzină, și cu 16 bani pe litru, la motorină.