Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două săptămâni

Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua zi consecutiv, la benzinăriile din România, cu două săptămâni înainte de 1 august, dată la care vom avea scumpirea mare cauzată de creșterea accizei și a TVA.
Mihai Nicuţ - mar, 15 iul. 2025, 09:00
Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două săptămâni

Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 15 iulie un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,47 lei pe  litru.

Așadar, față de ziua precedentă, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut azi-dimineață prețul motorinei cu 3 bani pe litru, menținând prețul benzinei. Mișcarea va fi vizibilă și la celelalte benzinării de lanț din România.

Este a patra modificare de preț a carburanților la stațiile Petrom din această lună și este totodată și a doua scumpire din această lună, care vine după două ieftiniri, cauzate de coborârea cotațiilor la produsele petroliere, care se inflamaseră ca urmare a războiului dintre Israel și Iran. Precedenta scumpire a avut loc ieri, 14 iulie, când Petrom a  rescut prețul motorinei cu 5 bani pe litru, menținând prețul benzinei. Mai devreme, la 8 iulie, Petrom a crescut prețul motorinei cu 4 bani pe litru, menținând, la fel, prețul benzinei.

Așadar, observăm o creștere a diferenței de preț între cei doi carburanți, în condițiile în care România este importatoare de motorină, dar exportatoare de benzină.

La momentul redactării acestei știri, cotația petrolului Brent, de referință pentru Europa, era de 66,75 de dolari pe baril, iar cea a benchmarkului american WTI de 69,3 dolari, niveluri în creștere.

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1,6%, pe fondul incertitudinilor legate de posibile sancţiuni americane împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc, anunţate de preşedintele Donald Trump din cauza războiului din Ucraina. Astfel, după ce prețurile erau la cel mai mare nivel din ultimele trei săptămâni piaţa a reacţionat iniţial pozitiv, anticipând sancţiuni imediate, dar preţurile s-au retras pe măsură ce investitorii au evaluat termenul de 50 de zile impus de Trump Rusiei pentru un acord de pace în Ucraina.

Indiferent de evoluțiile cotațiilor la carburanți și țiței, prețurile carburanților vor crește semnificativ în două rânduri, și la 1 august și la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii accizelor și a majorării TVA. Pe baza calculelor noastre, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 40 de bani pe litru, la 1 august. Apoi, la 1 ianuarie, benzina se va scumpi cu 34 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 30 de bani pe litru.

Așadar, la 1 august, dacă prețurile vor rămâne la acest nivel până atunci, un litru de motorină va costa circa 7,9 lei.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de benzinării, dintre care 393 Petrom și 162 OMV. România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.

 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara Bucureștiului, la Cluj, într-o clădire cunoscută drept Palatul Mikes,......
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...