Noul coridor al petrolului – A început tranzitul de produse petroliere între Siria şi Irak

Siria, devenită de la începutul războiului din Orientul Mijlociu o răscruce de tranzit energetic, a început în această săptămână livrările de produse petroliere către Irak, a anunţat duminică agenţia oficială SANA, citată de AFP.
AGERPRES - lun, 28 sept. 2026, 03:24
Noul coridor al petrolului - A început tranzitul de produse petroliere între Siria şi Irak

În sens invers, Bagdadul foloseşte aceeaşi rută pentru a exporta o parte din ţiţeiul său şi pentru a ocoli astfel blocada impusă de Teheran asupra Strâmtorii Ormuz, singura ieşire la mare a acestei ţări extrem de dependente de aurul negru, scrie Agerpres.

„Syrian Petroleum Company a început să transporte petrol importat către Irak prin intermediul terminalului petrolier de la Banias”, de pe coasta mediteraneană, a raportat SANA.

Acesta este achiziţionat de compania din Qatar UCC de la diverşi furnizori internaţionali, iar apoi este transportat de Siria în schimbul unei plăţi.

Această măsură face parte dintr-un „acord reînnoibil pe trei luni, care vizează garantarea aprovizionării cu energie în contextul perturbărilor traficului maritim din Strâmtoarea Ormuz”, a precizat agenţia.

Ea confirmă statutul Siriei de „coridor pentru importul, exportul şi transportul de materii prime şi energie între ţările din regiune”, a comentat vicepreşedintele companiei petroliere de stat, Ahmed Qubbaji, citat de SANA.

Livrările prin frontiera terestră de la Al-Tanf (sud-est) au început joi, cu un prim val de 57 de autocisterne, număr care ar urma să ajungă în curând la 200 pe zi, potrivit oficialului.

În aprilie, Irakul a început să exporte petrol cu autocisternele prin Siria, la niveluri mult inferioare celor dinainte de război.

Conform lui Qubbaji, aproape 1.200 de autocisterne irakiene tranzitează zilnic teritoriul sirian. De asemenea, discuţiile sunt pe cale de a fi finalizate între Damasc şi Bagdad cu privire la o conductă de petrol între cele două ţări.

Noile autorităţi siriene, care l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad în decembrie 2024, se străduiesc să relanseze economia ţării şi să îi reconstruiască infrastructura, după mai bine de un deceniu de război.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...