Noul şef al CIA a depus jurământul pe un exemplar al Constituţiei din 1787

Noul director al CIA, John Brennan, a depus jurământul vineri la Casa Albă cu mâna pe un exemplar al Constituţiei americane ce datează din 1787 şi este semnat de părintele fondator George Washington, a anunţat preşedinţia Statelor Unite, potrivit AFP.
Economica.net - S, 09 mart. 2013, 08:14
Noul şef al CIA a depus jurământul pe un exemplar al Constituţiei din 1787

‘Vicepreşedintele Joe Biden a asistat vineri la depunerea jurământului de către noul director al CIA, John Brennan’, a doua zi după votul de confirmare din partea Senatului pentru acest membru de bază al echipei de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, a anunţat adjunctul purtătorului de cuvânt al şefului statului, Josh Earnest.

Brennan, fost consilier al lui Obama pe probleme de luptă împotriva terorismului, ‘a depus jurământul cu mâna pe un exemplar original al Constituţiei, adnotat de George Washington în persoană şi datat din 1787’, a subliniat Earnest în cursul briefingului de presă zilnic de la Casa Albă.

El a explicat că Brennan a ‘solicitat Arhivelor Naţionale un document care să simbolizeze faptul că Statele Unite sunt un stat de drept’. Noul şef al spionajului american ‘a dorit să insiste asupra angajamentului său în favoarea statului de drept’, a continuat sursa citată.

Această alegere este cu atât mai frapantă, cu cât confirmarea în Senat a lui Brennan, la două luni după numirea sa de către preşedintele Obama, a fost întârziată din cauza obstrucţiei din partea unui congresman republican care a cerut lămuriri cu privire la folosirea dronelor pe teritoriul american.

La Casa Albă, Brennan a condus lupta antiteroristă şi a pus la punct programul dronelor, demarat în perioada administraţiei George W. Bush, dar care a luat o amploare fără precedent sub Obama, chiar prin redactarea unei ‘liste cu persoanele de eliminat’ aparţinând organizaţiei Al-Qaida în Pakistan, Somalia sau Yemen.

Procesul confirmării sale a permis ca dezbaterile asupra dronelor să revină ca subiect fierbinte al actualităţii. Senatorii au criticat deschis administraţia de la Washington pentru lipsa de transparenţă a programului, motivată de echipa preşedintelui Obama într-un document al Departamentului Justiţiei ce este în continuare clasificat.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...