Noile trenuri de metrou intră în funcţiune în 7 zile

Primul tren, "Dunărea", aşteaptă din zi în zi autorizaţia de funcţionare de la Autoritatea Feroviară Română. Până la sfârşitul lunii, Metrorex va avea trei noi trenuri de metro CAF în exploatare comercială.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 21:01
Noile trenuri de metrou intră în funcţiune în 7 zile

Primele trei rame de metrou, dintre cele 16 pe care Metrorex le-a cumpărat de la spaniolii de la CAF, va intra în funcţiune până la sfârşitul acestei luni, estimează reprezentanţii Regiei. În acest moment, primul tren, denumit Dunărea, este în faza finală a primirii avizului de funcţionare de la Autoritatea Feroviară Română.

„După efectuarea recepţiei la punerea în funcţie a trenului, acesta va fi pus în serviciul comercial cu călători. Celelalte trenuri vor urma să efectueze recepţia la punerea în funcţie şi respectiv, punerea în serviciul comercial cu călători, după finalizarea cu bune rezultate a recepţiei la punerea în funcţie a primului tren BM3. Trenurile vor fi în exploatare pe Magistrala 2 şi sperăm ca primele trei trenuri vor circula până la sfârşitul lunii iunie 2014. Restul trenurilor, în ordinea fabricaţiei, vor fi în exploatare până la sfârşitul anului 2014”, spune Aurel Radu, directorul Metrorex.

Aceste trei trenuri au fost aduse pe calea ferată direct de la constructor, din Spania.
Restul de 13, potrivit contractului, se construiesc la Atelierele Griviţa, din Bucureşti.

Aceste garnituri de tren vor schimba vechile garnituri de metrou fabricate în anii ’70 la IVA Arad, actuala Astra Vagoane Arad. Ele vor circula  pe Magistrala 2 Bucureşti Berceni-Pipera.

Contractul pentru cele 16 rame de metrou se ridică la circa 100 de milioane de euro. 

Achiziţia noilor trenuri de metrou este prevăzută în Acordul de finanţare pentru modernizarea metroului din Bucureşti, semnat cu Banca Europeana de Investiţii în toamna anului 2009. Banii pentru noile trenuri sunt asiguraţi atât din credite BEI, cât şi de la bugetul de stat. Aceasta este prima etapă a proiectului, în viitor urmând a se achiziţiona alte 21 trenuri noi de metrou, ce vor circula pe Magistrala 5 de metrou, tronsonul Drumul Taberei – Eroilor.

Noile trenuri au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 m lungime, şi patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 km/h. Pentru asigurarea compatibilităţii tehnice şi de exploatare integrală, Metrorex a achiziţionat şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation – Divizia Rail Control Systems (care va asigura montajul şi punerea lor în funcţiune). Pentru cele 16 seturi de sisteme Metrorex a plătit 4.940.000 euro fără TVA.

Trenurile CAF sunt compuse din câte şase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracţiune şi de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oţel inoxidabil, sistem îmbunătăţit de bare de sprijin pentru călători, uşi culisante cu autoblocare şi protecţie la prinderea persoanelor între uşi. Trenurile produse de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles circulă deja în Bruxelles, Istanbul, Barcelona, Roma, Madrid sau Sao Paulo.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...