Nova Imobiliare investeşte 30 de milioane de euro în construcţia Colosseum Mall

Compania Nova Imobiliare, care a construit parcul de retail Colosseum a anunţat o investiţie de 30 de milioane de euro în extinderea proiectului prin construcţia unui mall. 
Andrada Ghira - mar, 05 iun. 2018, 10:05
Nova Imobiliare investeşte 30 de milioane de euro în construcţia Colosseum Mall

Dezvoltat pe o suprafață închiriabilă de 16.500 mp ca extensie a zonei comerciale existente, Colosseum Mall va găzdui branduri locale și internaționale, restaurante, complex de fitness, dar şi un cinema multiplex ultra-modern prevăzut cu şapte săli. Centrul comercial va fi conectat cu proiectul existent prin zona de food court. În plus, noua extindere vine şi cu 1.500 de mp de birouri, care sunt destinaţi operatorilor din sistemul medical privat. 

Compania poartă deja discuţii pentru închirierea a peste 75% din suprafața închiriabilă. Printre chiriaşii anunţaţi sunt World Class şi Happy Cinema. Construcția Colosseum Mall va fi demarată în cea de-a doua jumătate a anului curent, iar inaugurarea va avea loc în prima jumătate a anului 2019.

„Ne aflăm într-o etapă de maturizare a pieței de retail, iar dezvoltarea parcului comercial Colosseum survine pe fondul rezultatelor bune obținute în ultimii ani și, totodată, a cererii în creștere de spații comerciale în această zonă a Capitalei. Noul proiect se bucură de sprijinul retailerilor și al clienților. Scopul nostru este de a consolida și confirma poziția strategică pe care Colosseum Retail Park o ocupă în prezent ca principală destinație comercială din nord-vestul Bucureștiului”, spune Mihai Dinu, directorul Colosseum Retail Park.

Anul trecut, mai mulţi retaileri şi-au deschis magazine în Colosseum Retail Park şi au dus gradul de ocupare la 100%.

Compania Nova Imobiliare este deţinută de omul de afaceri britanic de origine cipriotă Panico Panayi, care a cumpărat terenul de 62 de ha de pe Şoseaua Chitilei, din sectorul 1 al Capitalei, în 2003, de la 57 de proprietari. Înainte de criză, planurile Nova erau de a dezvolta un proiect gigant şi care necesita o investiţie de 350 de milioane de euro. Colosseum Retail Park are o suprafaţă de peste 53.000 de mp, iar printre chiriaşi se numără Carrefour, Leroy Merlin, Altex. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...