Nu eşti mulţumit de furnizorul tău de curent? Cum îţi alegi altul

Economica.net
12 08. 2014
contor_energie_electrica_99695400

Dacă din diverse motive nu sunteţi mulţumit de actualul furnizor de electricitate, puteţi opta pentru schimbarea lui. Agenţia de Reglementare în Energie a publicat un Ordin de aprobare a noii proceduri şi o nouă Procedură de schimbare a furnizorului de energie electrică care prevede un termen maxim de trei săptămâni pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare.

Astfel, procedura de schimbare a furnizorului este gratuită, nu se percepe, niciun fel de taxă sau tarif şi începe printr-o notificare scrisă către actualul furnizor în care spui că doreşti încetarea relaţiilor contractuale începând cu o dată aleasă. În paralel, „ pentru a încheia noul contract de furnizare a energiei electrice, clientul final transmite furnizorului nou cel puţin următoarele date: adresa locului de consum, denumirea furnizorului actual, codul unic de identificare a punctului/punctelor de măsurare înscris pe factura de energie electrică, valoarea facturilor scadente şi neachitate până la data notificării, aferente energiei electrice furnizate, respectiv serviciilor de reţea, dacă este cazul, precum şi datele referitoare la puterile absorbite/cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurată furnizarea energiei electrice și, după caz, alte documente prevăzute în reglementările în vigoare.

După ce clientul final şi furnizorul nou convin asupra clauzelor contractuale, inclusiv asupra preţului energiei electrice, încheie contractul de furnizare a energiei electrice. Contractul încheiat cu noul furnizor intră în vigoare odată cu încetarea contractului încheiat cu furnizorul actual”, se arată în documentul ANRE.

Clientul final de energie electrică este obligat să notifice furnizorului actual încetarea contractului de furnizare cu cel puţin 21 de zile înainte, cu respectarea condițiilor contractuale.
La aceeaşi dată cu transmiterea notificării  către furnizorul actual, clientul final transmite câte un exemplar al notificării atât Operatorului de Reţea (OR) la care este racordat locul de consum, cât şi noului furnizor.

În vederea încheierii contractului de reţea, noul furnizor, respectiv clientul final, comunică OR, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea, respectiv transmiterea notificării următoarele date/documente:
a) denumirea clientului final;
b) adresa locului de consum;
c) codul unic de identificare a punctului/punctelor de măsurare înscris/înscrise pe factura de energie electrică;
d) data propusă pentru intrarea în vigoare a noului contract de furnizare;
e) perioada de valabilitate a contractului de furnizare încheiat cu clientul final;
f) datele de identificare ale furnizorului nou;
g) denumirea PRE la care va fi alocat locul de consum de la data prevăzută la lit. d);
h) datele referitoare la puterile absorbite şi cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurat serviciul de reţea.

OR are obligaţia să încheie cu furnizorul nou ori, după caz, în condiţiile legii, direct cu clientul final, în termen de 3 zile lucrătoare de la transmiterea datelor conform, contractul de reţea pentru asigurarea serviciului de reţea la locul de consum; excepţie este cazul când contractul de reţea rămâne în vigoare, dacă acesta era deja încheiat de clientul final și nu se solicită altfel.

„Noul contract de reţea începe să-şi producă efectele la data intrării în vigoare a noului contract de furnizare a energiei electrice, dată la care încetează vechiul contract de rețea”, se arată în documentul ANRE.
Este interzis OR ca în noul contract de reţea încheiat să instituie condiţii mai dezavantajoase decât cele din contractul anterior, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel.

În termen de maximum şase săptămâni de la încetarea contractului, furnizorul/OR are obligaţia de a transmite clientului final factura cu decontul final, cu excepţia regularizării contravalorii certificatelor verzi ce se va transmite conform legislaţiei în vigoare. Clientul final are obligația să plătească contravaloarea facturii până la termenul scadent.  

O notificare de denunţare unilaterală a contractului cu actualul furnizor puteţi găsi pe site-ul ANRE, secţiunea Documente recente