Nu mai creşte preţul călătoriei la metrou. Scumpirea a fost anulată, anunţă Ministrul Transporturilor
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/metrou-cartela-6758493-630x420.jpg)
„Am suspendat două luni această creştere a tarifului. Cele două luni se apropie să fie trecute şi de la 1 iulie, adică peste câteva zile, dacă nu se ia nicio măsură, fără a se face vreo acţiune, tariful la metrou ar fi 7 lei. Am trimis Corpul de control. Din raportul preliminar care mi-a fost adus, lucrurile stau foarte prost în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici la metrou. Am dat o dispoziţie Consiliului de Administraţie de a recupera banii care sunt la prima mână şi anume penalităţile de întârziere pe care diverse companii le au de plătit Metrorex. Sunt de zeci de milioane de euro. Se desfăşoară aceste acţiuni, însă nu merge să tot amânăm din lună în lună ceva ce este evident nejustificat, motiv pentru care am decis anularea creşterii biletului la metrou de la 5 la 7 lei, care ar fi trebuit să se întâmple peste câteva zile”, a afirmat Miruţă, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că în cazul în care alt ministru care va veni la MTI va dori să majoreze acest tarif, „va avea un drum mult mai lung de făcut”, scrie Agerpres.
„Nu se mai pune problema amânării încă o lună, încă o lună şi am închis definitiv acest subiect. Nu va creşte preţul la metrou nici acum, nici probabil în perioada imediat următoare. Dacă va veni un nou ministru care va vrea să decidă prost pentru oameni şi să crească preţul la metroul fără să recupereze banii de care Metrorex are nevoie din alte părţi, va avea un drum mult mai lung de făcut. Drumul până acum era decizia CA luată şi schimbat doar ordinul de ministru. S-a schimbat şi decizia CA şi ordinul de ministru. Am pus în siguranţă bătaia de joc cu creşterea biletului la metrou”, a transmis şeful interimar de la Transporturi.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a publicat vineri în transparenţă proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul.
Potrivit documentului, prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul au fost aprobate noi tarife de călătorie cu metroul, precum şi modificarea ofertei tarifare metropolitane integrate. Ulterior adoptării acestuia, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. II din ordin a fost prorogat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 457/2026 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026.
„Ca urmare a prorogării termenului de intrare în vigoare, Ordinul nr. 408/2026 nu a produs efecte juridice şi nu a fost aplicat în activitatea de transport public de călători cu metroul. În şedinţa din data de 18.06.2026, Consiliul de Administraţie al Metrorex, legal şi statutar constituit, a analizat la punctul ‘Diverse’ de pe ordinea de zi necesitatea avizării anulării aplicării Ordinului nr. 408/2026, adoptând în acest sens Hotărârea nr. 72/18.06.2026, prin care s-a hotărât, cu un număr de 4 voturi pentru, avizarea abrogării Ordinului nr. 408/2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1026/2021 privind aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul. Totodată, menţinerea tarifelor aflate în prezent în vigoare asigură continuitatea serviciului public de transport cu metroul şi predictibilitate pentru utilizatori până la finalizarea unei noi analize privind politica tarifară aplicabilă. Având în vedere că Ordinul nr. 408/2026 nu a intrat în vigoare şi nu a produs efecte juridice, abrogarea acestuia reprezintă soluţia legislativă adecvată pentru eliminarea din fondul activ al legislaţiei a unui act normativ a cărui aplicare nu mai este oportună”, se arată în proiect.