‘Nu se întrevede un sfârşit al crizei din zona euro’. Cine spune asta

Economica.net
13 08. 2012
euro_77840600_84489700

„Dacă restul lumii ar funcţiona normal, echilibrarea şi recuperarea economiei britanie ar fi mult mai uşoară. Dar nu este aşa. Chiar şi economiile emergente încetinesc, iar problemele din zona euro continuă fără să se întrevadă încheierea acestora”, a declarat King într-un interviu pentru publicaţia Mail on Sunday, informează Bloomberg.

În urmă cu numai câteva zile, Banca Angliei a înrăutăţit estimarea de creştere economică pentru Marea Britanie în acest an, de la 0,8% la stagnare, şi a avertizat că perspectivele sunt „foarte nesigure”.

Şeful Băncii Angliei a dat ca exemplu succesul Jocurilor Olimpice, afirmând că este nevoie de „ani de muncă” pentru câştigarea unei medalii de aur. Evoluţia economiei britanice pe termen lung va depinde de „reformarea sistemului bancar, astfel încât băncile să se concentreze mai puţin pe a face bani pe termen lung şi mai mult pe dezvoltarea unor afaceri care să servească clienţii”.

„Planurile guvernului de a construi un zid între afacerile riscante ale băncilor şi creditele acordate companiilor şi familiilor va ajuta. La fel şi creşterea concurenţei în sistemul bancar. De asemenea, după cum au arătat recentele scandaluri, băncile ar putea să înveţe câte ceva privind fair play-ul de la mişcarea olimpică”, a spus King.

Jocurile Olimpice pot creşte optimismul în Marea Britanie, dar nu pot schimba fundamentele economice ale ţării, a avertizat şeful Băncii Angliei.

Publicaţia Sunday Times scrie că ministrul britanic de Finanţe va căuta un nou candidat pentru postul de guvernator al Băncii Angliei, care ar trebui să preia postul după încheierea mandatului lui King, în iunie, după ce mai mulţi candidaţi s-au retras din cursă din cauza scandalului privind manipularea LIBOR.