Nu suntem nici la jumătatea toamnei și România este deja net importator de gaze, dar mare parte din ce se importă încă se înmagazinează

Consumul intern de gaze și volumele înmagazinate în depozite sunt mai mari astăzi, cumulat, decât producția curentă internă, pe fondul temperaturilor mai scăzute decât de obicei. 
Mihai Nicuţ - mar, 07 oct. 2025, 10:11
Nu suntem nici la jumătatea toamnei și România este deja net importator de gaze, dar mare parte din ce se importă încă se înmagazinează

Poducția națională de gaze a României este estimată, pentru azi, la 23 de milioane de metri cubi, potrivi datelor Transgaz. La aceasta se adaugă importuri de 13,5 milioane de metri cubi, care intră în țară prin gazoductul transbalcanic, din Bulgaria.

Din cantitatea care intră în sistemul românsc de transport, de 13,5 milioane de metri cubi, 6,4 milioane de metri cubi ies spre Ungaria (3,7 milioane) și Republica Moldova (2,7 milioane de metri cubi).

În plus, 4,8 milioane de metri cubi de gaze se înmagazinează în depozite – avem deja înmagazinat un volum echivalent cu 32 TWh de gaze, ceea ce înseamnă că 95% din capacitatea de înmagazinare este deja plină.

Așadar, socotind cantitățile nete, România are o producție internă curentă, din câmpurile onshore și din Marea Neagră, de 23 de milioane de metri cubi, și un consum net (scăzând tranzitul) de 25,3 milioane de metri cubi, dar în această ultimă cantitate intră și gazele care se înmagazinează – cele 4,8 milioane de metri cubi.

Iată situația comunicată de Transgaz în această dimineață:

Consumul de gaze naturale este în creștere de la începutul acestei luni, ca urmare a temperaturilor mult mai reduse comparativ cu mediile multianuale ale perioadei.

Din ce se poate observa pe baza datelor în timp real, a crescut producția de energie electrică a centralelor pe gaze, care a ajuns la pragul de 1.500 MW putere instantanee în vârful de consum de aseară și funcționează de atunci peste pragul de 1.400 MW, pe fondul creșterii consumului de energie electrică.

Amintim de asemenea că în București a început să se livreze căldură în sistemul centralizat, care este produsă în centralele pe gaze ale Elcen.

Nu știm cât a fost creșterea consumului casnic de gaze, dar cu siguranță temperaturile scăzute i-au făcut și pe clienții casnici să pornească centralele termice sau sobele, cel puțin în unele zone din țară.

Dovadă a creșterii cumva neplanificate a cererii poate fi și volumul destul de mare tranzacționat pe piața spot. Astfel, din datele Buresi Române de Mărfuri se vede că volumele tranzacționate ieri cu livrare azi au fost de peste 92.000 MWh, echivalentul a 8,7 milioane de metri cubi.

Prețul de tranzacționare a fost de 177 lei/MWh, similar cu cel de la Central European Gas Hub din Austria, dar desigur mult mai mai mare decât cei 120 de lei/MWh cât este prețul reglementat al producției interne pentru consumul populației.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania) cu......
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara ...