Nuclearelectrica a oprit reactorul 2 de la Cernavodă

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează central nucleară din Cernavodă, a anunţat că a iniţiat manevrele de oprire controlată a Unităţii 2 în dimineaţa zilei de joi ”din cauza apariţiei unei situaţii punctuale la una din liniile de instrumentaţie a sistemului de alimentare cu apă uşoară”, în partea clasică a centralei.
Economica.net - J, 24 aug. 2017, 11:21
Nuclearelectrica a oprit reactorul 2 de la Cernavodă

De altfel, în luna iulie, reactorul 2 s-a deconectat automat de două ori de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza reaparaţiei unui tranzient în partea clasică a centralei.

„Remedierea situaţiei, conform sistemelor şi procedurilor centralei, se poate efectua doar cu reactorul în stare oprită”, arată compania.

Oficialii Nuclearelectrica estimează că durata opririi în vederea efectuării lucrărilor de remediere va fi de 72 de ore.

„Situaţia punctuală şi activităţile de remediere a acesteia nu prezintă impact negativ pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, acestea fiind realizate conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, menţionează compania.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, „în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,19 miliarde lei (486 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Şefă româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefă româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) pentru perioada 2031-2040, a anunţat Roxana Mînzatu, vicepreşedintă......
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de ...
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către ...