Nuclearelectrica, profit triplu după primele nouă luni din 2022, ca urmare a scumpirii energiei

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă și unul dintre marii producători de energie ai țării, controlat de stat, a raportat un profit net de trei ori mai mare după primele nouă luni ale anului, în condițiile unei ușoare scăderi a producției de energie.
Mihai Nicuţ - vin, 11 nov. 2022, 10:32
Nuclearelectrica, profit triplu după primele nouă luni din 2022, ca urmare a scumpirii energiei

Nuclearelectrica (SNN) a avut un profit net de 1,94 miliarde de lei la nouă luni, în condițiile în care, în perioada echivalentă a anului trecut acesta a fost de 640 de milioane de lei. Producția de energgie electrică a fost cu 2,1% mai mică, de 7,4 TWh, dar veniturile din vânzarea energiei au crescut de două ori și jumătate, de la 2,1 la 4,9 miliarde de lei, conform datelor companiei.

“Profitul operational (EBITDA) a crescut cu 126% fata de aceeasi perioada a anului precedent, in principal ca urmare a cresterii veniturilor din exploatare cu 124,6%, influentate de cresterea cu 128,4% a veniturilor din vanzarea energiei electrice. Cresterea veniturilor a fost partial diminuata de cresterea cheltuielilor din exploatare, ca urmare a aparitiei cheltuielii cu impozitul pe venitul suplimentar incepand cu luna ianuarie 2022”, arată compania.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, față de perioada similară a anului 2021, societatea a vândut o cantitate totală de energie electrică mai mică cu 4,1%, pe seama unei producții de energie electrică mai mică cu 2,1%. În anul 2022 a avut loc oprirea planificată a Unității 1, cu o durată mai lungă decat oprirea planificată a Unității 2 din anul 2021, ceea ce a deteterminat scăderea producției.

Cantitatea de energie electrică vandută pe piața concurențială a contractelor bilaterale a scăzut cu 4% față de aceeași perioada a anului anterior, iar prețul mediu de vânzare pe această piață a crescut cu 113,1% (pret fara Tg). Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piata spot (PZU și PI) iîn perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022 a scăzut cu 5,5%, iar prețul mediu de vânzare pe această piață mai mare cu 255,7% (pret fara Tg)”, arată compania.

Compania a raportat un preț mediu de vânzare, pe primele nouă lunim de 626 de lei/MWh., rezultat preponederent din vânzările pe piețe, de contracte bilaterale și PZU. 86% din energie a fost vândută pe piețele de contracte bilaterale și 13% pe PZU, procente identice cu cele din primele nouă luni ale anului trecut.

Nuclarelectrica a plătit, în nouă luni de zile, o taxă de solidaritate, în cele două forme ale ei, în cuantum de 873 de milioane de lei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...