Nuclearelectrica şi-a dublat profitul net în primele nouă luni, la 225,28 mil. lei. Producţia de energie a crescut cu peste 2%

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei, arată datele neauditate transmise luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie News.ro.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 07:29
Nuclearelectrica şi-a dublat profitul net în primele nouă luni, la 225,28 mil. lei. Producţia de energie a crescut cu peste 2%

Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei), scrie News.ro.

Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Raportul companiei arată că energia electrică produsă în perioada ianuarie-septembrie a crescut ”pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii 1 din perioada similară a anului trecut (51 de zile)”.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2017 este de 231,59 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei, aferentă împrumuturilor pe termen lung.

La sfârşitul lunii septembrie, compania realizase aproape 27% din suma propusă, respectiv 61,8 milioane lei.

”Ca şi în anii anteriori, ponderea cea mai mare în programul de investitii o au investiţiile pe termen lung (în curs de execuţie). Acest fapt se datorează necesităţii de modernizare/înlocuire a unor sisteme, din considerente de natură economică – reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite cu impact pozitiv asupra eficienţei, sau din considerente de natură legală – necesitatea implementării unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii reprezentând cerinţe imperative venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniul în cauză (de exemplu CNCAN şi Ministerul Mediului)”, se mai arată în raportul companiei.

Oficialii SNN spun că în analiza gradului valoric trebuie luat în considerare faptul că acesta poate diferi de gradul de realizare fizic.

”Astfel, dacă un proiect de investiţii a fost finalizat cu succes, gradul de realizare fizic este de 100% însă gradul de ‘realizare’ valoric poate fi subunitar, respectiv mai mic de 100%, dacă proiectul a fost implementat la un cost mai mic decât sumele bugetate; aceste economii reprezintă beneficii pentru societate, deoarece aceleaşi rezultate se obţin cu resurse mai mici”, se menţionează în raport.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,3 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...