Numărul angajaților din băncile europene care câștigă mai mult de un milion de euro pe an a crescut în 2024, datorită boom-ului din activitățile de investment banking

Boom-ul activităţilor de investment banking a dus la creşterea numărului de salariaţi foarte bine plătiţi de la unele bănci europene, ceea ce creează un contrast puternic faţă de băncile care se bazează mai puţin pe operaţiunile de investment banking, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 14 mart. 2025, 17:17
Numărul angajaților din băncile europene care câștigă mai mult de un milion de euro pe an a crescut în 2024, datorită boom-ului din activitățile de investment banking

Numărul de angajaţi de la Deutsche Bank AG care câştigă mai mult de un milion de euro a crescut anul trecut cu 28%, până la 647, iar un singur astfel de bancher a câştigat chiar şi 18 milioane de euro, a anunţat joi cel mai mare grup bancar din Germania. În paralel, Deutsche Bank a majorat şi sumele totale alocate pentru bonusuri, până la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, după un an puternic pentru operaţiunile de investment banking.

La rivalul spaniol Banco Santander SA, numărul salariaţilor care câştigă mai mult de un milion de euro a crescut cu 17% până la 418, după un val de angajări la divizia de investment banking.

Acest număr ridicat de bancheri milionari la băncile cu operaţiuni semnificative de investment banking contrastează cu cifrele mult mai mici de la băncile concentrate mai mult pe operaţiunile de retail banking sau commercial banking. De exemplu, grupul bancar italian UniCredit SpA avea în 2024 doar 73 de angajaţi care au câştigat mai mult de un milion de euro pe an.

La coada clasamentului sunt băncile din Ţările de Jos. La ABN Amro Bank NV, o bancă care este deţinută parţial de stat, anul trecut doar un singur angajat a câştigat mai mult de un milion de euro, acesta fiind directorul general Robert Swaak, care a fost recompensat cu 1,08 milioane de euro, trecând la limită peste prag.

ABN Amro şi ING Groep NV şi-au redus activităţile din zona investment banking în ultimul deceniu. În plus, aceste instituţii financiare trebuie să respecte şi prevederile stricte cu privire la bonusuri din legislaţia olandeză. Atâta timp cât Guvernul rămâne un acţionar la ABN Amro, banca nu poate plăti compensaţii variabile către membri board-ului executiv şi unor bancheri de top.

Băncile din Europa trebuie să anunţe în fiecare an numărul bancherilor care câştigă mai mult de un milion de euro.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 700 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 700 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 700 de milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 60 luni, la un randament mediu de......
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Guvernul României a anunțat într-un comuniat de presă că nu poate anunța o oră și dată fermă pentru repunerea în ...
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
Lucrările la secțiunea Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania sunt realizate în proporție de peste 60%, anunță ...
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Comisia economică a Senatului a avizat favorabil, luni, un proiect de lege care are ca scop reducerea prețului carburanților, ...