Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% în 2025

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale înregistrate anul trecut a fost mai mare cu 4,4% faţă de 2024, situându-se la 37.252, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
AGERPRES - vin, 30 ian. 2026, 13:06
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% în 2025

Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+309 autorizaţii), Centru (+279), Vest (+213), Bucureşti-Ilfov (+180), Nord-Est (+166), Sud-Est (+164), Sud-Vest Oltenia (+145) şi Sud-Muntenia (+129).

În decembrie 2025 numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a fost în scădere cu 9,4% faţă de luna anterioară şi în urcare cu 5,5% raportat la decembrie 2024, scrie Agerpres.

Datele INS arată că în luna decembrie 2025 s-au eliberat 2.650 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-9,4% faţă de luna noiembrie 2025), cu o suprafaţă utilă totală de 894.770 metri pătraţi (+1,8%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 72,3% sunt pentru zona rurală.

De asemenea, în decembrie 2025 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu noiembrie 2025 (-274 autorizaţii). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-87 autorizaţii), Centru (-63), Bucureşti-Ilfov (-59), Sud-Vest Oltenia (-42), Nord-Est (-34) şi Sud-Muntenia (-31). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+41 autorizaţii) şi Nord-Vest (+1).

În luna decembrie 2025 s-au eliberat 544 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-2,9% faţă de luna noiembrie 2025), în suprafaţă utilă totală de 303.392 mp (+15,9%). Comparativ cu luna precedentă, în ultima lună a anului 2025 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+41.662 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în regiunile de dezvoltare Vest (+80.204 mp) şi Centru (+26.692).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-27.429 mp), Sud-Vest Oltenia (-14.227), Sud-Muntenia (-12.100), Nord-Vest (-7.174), Nord-Est (-2.580) şi Sud-Est (-1.724).

În luna decembrie 2025, comparativ cu decembrie 2024, se evidenţiază creşterea atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+5,5%), cât şi a suprafeţei utile totale (+6,4%).

În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+139 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+90 autorizaţii), Sud-Est (+86), Bucureşti-Ilfov (+28) şi Sud-Muntenia (+25). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-50 autorizaţii), Nord-Est (-32) şi Centru (-8). Regiunea Sud-Vest Oltenia a rămas la acelaşi nivel.

Raportat la decembrie 2024, în luna decembrie 2025 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+15,0%) şi o scădere a suprafeţei utile totale (-37,0%).

În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-177.930 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-112.250 mp), Nord-Vest (-52.304), Sud-Vest Oltenia (-24.004), Nord-Est (-17.946), Sud-Muntenia (-17.851) şi Sud-Est (-2.466). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare
Vest (+45.497 mp) şi Bucureşti-Ilfov (+3.394).

Te-ar mai putea interesa și
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea......
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...