Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în aprilie 2025, cu 7.129 persoane – date CNPP

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2025, de 914.741 persoane, cu 7.129 mai mare în comparaţie cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpres.
AGERPRES - D, 11 mai 2025, 13:33
Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în aprilie 2025, cu 7.129 persoane - date CNPP

Dintre aceştia, 828.358 erau pensionari din sistemul public, iar 86.383 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 531 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 619 lei), Hunedoara (599 lei), Bistriţa-Năsăud (592 lei), Cluj (589 lei) şi Prahova (589 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 38.606, şi în judeţele Suceava (34.794 pensionari), Iaşi (30.930), Dolj (29.842), Prahova (27.430) şi Maramureş (27.429).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 341 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (480 lei), Gorj (442 lei), Hunedoara (423 lei) şi în Sectorul 2 al Capitalei (450 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (5.985 persoane), urmat de judeţele Botoşani (5.594), Dolj (5.364), Olt (4.894) şi Teleorman (4.874).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar acest cuantum, denumit „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...