Numărul celor care au făcut revizia centralelor termice a scăzut cu 25%, pe fondul pandemiei – Ariston

Pandemia i-a obligat pe oameni să petreacă mai mult timp în propriile locuinţe, din cauza restricţiilor de circulaţie, şi a generat totodată o creştere a reticenţei faţă de interacţiunile fizice pe care le presupune operaţiunea de reparare şi/sau mentenanţă a diverselor echipamente, se arată într-un comunicat al Ariston Thermo România.
AGERPRES - mar, 17 aug. 2021, 13:02
Numărul celor care au făcut revizia centralelor termice a scăzut cu 25%, pe fondul pandemiei - Ariston

Potrivit estimărilor specialiştilor Ariston Thermo pe zona de service, numărul solicitărilor de intervenţie pentru verificări tehnice periodice sau revizii a scăzut, în 2020, pe fondul perioadei de lockdown, cu aproximativ 25% faţă de perioada anterioară. În acest an, în contextul relaxării restricţiilor, numărul solicitărilor de intervenţii pentru revizie a început din nou să crească însă situaţia este departe de a fi una bună deoarece, inclusiv înainte de izbucnirea pandemiei, aceste activităţi erau realizate într-un procent foarte mic, adaugă specialiştii.

„Pandemia a schimbat obiceiurile de consum. Pe de-o parte, odată cu restricţiile de circulaţie şi impunerea, în multe cazuri, a programului de lucru de acasă, oamenii au devenit mult mai preocupaţi de confortul propriului cămin, pentru că au petrecut mai mult timp în interiorul acestuia. Pe de altă parte, ei au devenit şi mai ezitanţi în interacţiunile fizice clasice, pe care le presupuneau anterior operaţiunile de verificare şi/sau revizie tehnică a centralelor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, CEO Ariston Thermo România.

Verificarea tehnică periodică este o operaţiune care se efectuează o dată la doi ani şi este obligatorie prin lege. Specialiştii Ariston Thermo România recomandă, însă, şi revizia anuală a centralei termice, ambele operaţiuni având rolul de a prelungi durata de viaţă a produselor şi optimiza performanţele. Scopul acestor operaţiuni este de a permite funcţionarea în siguranţă a centralelor termice, un lucru foarte important, de care depinde confortul zilnic al locuinţei.

„Lucrurile nu stăteau foarte bine nici înainte de pandemie, când statisticile indicau că sub 50% dintre români făceau operaţiunile anuale de mentenanţă a centralei. Acest lucru arată că există o lipsă de informare referitor la motivele pentru care această operaţiune periodică este necesară. În calitatea sa de lider al pieţei de centrale termice din România, Ariston Thermo România îşi propune să fie parte din demersurile de informare a populaţiei în această direcţie şi recomandă tuturor clienţilor săi să nu neglijeze verificarea tehnică periodică a centralelor termice pe care le deţin, pentru a putea beneficia de confort sporit, în siguranţă”, a comentat Cătălin Drăguleanu.

În mod normal, verificarea tehnică este o operaţiune relativ simplă, care nu durează mai mult de 1,5-2 ore. În funcţie de localitate şi de centrul de service ales, costul reviziei este cuprins între 150 şi 200 de lei.

Aceasta include acţiuni de curăţare şi întreţinere a schimbătorului de căldură, de verificare sau refacere a reglajelor de ardere, schimbarea filtrelor de apă rece şi încălzire.

Doar centrele de service autorizate pot asigura asistenţă specializată şi intervenţii cu piese de schimb originale.

Sursă: scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...