Numărul de milionari la nivel mondial a crescut în 2020 cu peste 5 milioane, în ciuda pandemiei

Numărul de milionari din întreaga lume a crescut anul trecut cu 5,2 milioane, în pofida faptului că pandemia a provocat o perturbare majoră a economiei mondiale, potrivit unui raport publicat marţi de grupul bancar elveţian Credit Suisse, informează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 iun. 2021, 21:56
Numărul de milionari la nivel mondial a crescut în 2020 cu peste 5 milioane, în ciuda pandemiei

Creşterea preţului la case şi a burselor, graţie dobânzilor reduse şi măsurilor de stimulare introduse de guverne, a făcut ca bogaţii să devină şi mai bogaţi, în timp ce inegalitatea averilor s-a adâncit în 2020.

Credit Suisse estimează că, la finele lui 2020, erau aproximativ 56,1 milioane de persoane cu active de cel puţin un milion de dolari, în creştere cu aproape 10% comparativ cu sfârşitul lui 2019. SUA au fost responsabile pentru aproape o treime dintre cei 5,2 milioane de noi milionari apăruţi anul trecut la nivel mondial, în condiţiile în care numărul milionarilor americani a crescut cu 1,7 milioane, până la 22 de milioane. Urmează Germania, care a câştigat 633.000 de noi milionari. Marea Britanie, ocupanta locului şase în topul ţărilor cu cei mai mulţi milionari, a dobândit 258.000 de milionari şi în prezent are 2,5 milioane persoane cu active în valoare de peste un milion de dolari.

De asemenea, alte 41.420 de persoane s-au alăturat în 2020 grupului celor ultra-înstăriţi, cei cu active în valoare de peste 50 de milioane de dolari. Numărul celor ultra-înstăriţi a crescut cu 24% comparativ cu 2019, ceea ce reprezintă cel mai rapid ritm de creştere anuală din ultimii 17 ani, până la un număr total de 215.030.

În total, avuţia mondială a urcat cu 7,4% în 2020, la 418.300 miliarde de dolari, în principal ca urmare a creşterilor înregistrate în SUA, Europa şi China, în timp ce avuţia totală a scăzut în America Latină şi India.

„Nu poate fi negat faptul că acţiunile luate de guverne şi băncile centrale pentru a sprijini persoanele şi firmele cel mai afectate de pandemie, precum şi prin reducerea dobânzilor, au evitat cu succes o criză globală. Reducerea nivelului dobânzilor de către băncile centrale a avut, probabil, cel mai mare impact. Acesta este motivul principal pentru care preţul acţiunilor şi preţul caselor a crescut, şi acestea s-au repercutat direct asupra avuţiei gospodăriilor”, a declarat directorul de investiţii de la Credit Suisse, Nannette Hechler.

Credit Suisse se aşteaptă la o nouă creştere cu 39% a avuţiei mondiale în următorii cinci ani, până la 583.000 de miliarde de dolari, în timp ce numărul milionarilor ar urma să urce cu aproape 50%, până la 84 de milioane.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...