Numărul de poliţe active PAID a crescut în luna august. Care sunt regiunile cu cele mai multe poliţe active

Economica.net
11 09. 2015
flood_19263500

Datele ultimului recensământ al populaţiei şi locuinţelor arată că în România există 8,5 milioane de locuinţe.

Potrivit PAID, 74,1% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 25,9% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 90,2% din poliţele PAD sunt încheiate pentru locuinţe de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 9,8% pentru locuinţe de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Cele mai multe poliţe PAD erau active în Bucureşti (307.055 de poliţe), Timiş (62.599) şi Constanţa (55.235), la polul opus, cu cele mai puţine locuinţe asigurate obligatoriu, fiind judeţele Sălaj (5.467 de poliţe), Bistriţa-Năsăud (6.163) şi Giurgiu (6.546 de poliţe).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Bucureşti (20,7% din total), Muntenia (20,3%) şi Transilvania (16,7%), iar cele mai puţine – în Maramureş (2,4% din totalul poliţelor), Bucovina (3,4%) şi Crişana (4%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro