Numărul firmelor elene datoare la fisc a urcat de aproape trei ori în septembrie, la peste 500.000

Economica.net
05 11. 2013
grecia_41362900_93497400_04537700

Astfel, numărul firmelor datoare la fisc a urcat de la nivelul de 182.785 înregistrat august la 526.477 în septembrie.

Potrivit unui oficial al Ministerului de Finanţe, majoritatea celor 343.692 de noi firme incapabile să îşi respecte obligaţiile fiscale au intrat în programe speciale de plăţi, în speranţa stingerii datoriilor în 12 rate.

Suma totală datorată de companii statului se ridică la 39,3 miliarde de euro, dar au fost reeşalonate plăţi în valoare de numai 647,69 milioane de euro.

În mod surprinzător, există o tendinţă opusă în cazul datoriilor populaţiei. Numărul grecilor datori la fisc a scăzut de la 2,8 milioane de persoane în august la 2,59 milioane în septembrie. În total, populaţia datorează statului 22,6 miliarde de euro.

O sursă din Ministerul de Finanţe a subliniat îmbunătăţirea care a avut loc în colectarea taxelor, în primele nouă luni ale acestui an încasările fiind de 2,13 miliarde de euro, în urcare cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.