Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 7% în primul semestru

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu din Capitală a crescut în primul semestru al anului cu 7,08% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - J, 26 iul. 2018, 07:41
Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 7% în primul semestru

Astfel, în total au fost 6,34 milioane pasageri şi 64.815 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 6,33 milioane de pasageri şi 57.797 mişcări de aeronave.

‘Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti se înscrie în tendinţa europeană generală. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind statistica primelor şase luni ale anului 2017 cu un procent de 4,76%’, spun reprezentanţii companiei.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 49 companii aeriene, care transportă pasageri către 110 destinaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...