Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025

Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în mai 2025 cu 7,14%, ajungând la aproximativ 2,31 milioane, comparativ cu 2,15 milioane de polițe PAD active la 30 mai 2024, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 22 iun. 2025, 15:59
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025

Comparativ cu luna anterioară, în mai 2025 se înregistrează o creștere de 0,5%. Potrivit PAID, la sfârșitul lunii mai, 71,1% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 28,9% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 94,2% din polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 5,8% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (20,7% din total), Muntenia (19,7%) și București (18,5%), iar cele mai puține – în Maramureș (3,3% din totalul polițelor) și Bucovina (3,6%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundații și alunecări de teren – a tuturor locuințelor din România.

Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) costă 130 de lei în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 100.000 de lei) și 50 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 50.000 de lei).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Expansiunea imobiliară a fondatorului Altex, Dan Ostahie: Rețeaua Cometex ajunge la 19 parcuri de retail după o nouă investiție la Pantelimon Retail Park
Expansiunea imobiliară a fondatorului Altex, Dan Ostahie: Rețeaua Cometex ajunge la 19 parcuri de retail după o nouă ...
Cometex, parte din grupul Altex, a deschis Pantelimon Retail Park în urma unei investiții de peste 9 milioane de euro. Noul parc de retail are o suprafață comercială de 5.800 mp. ...
VIDEO Metroul de Otopeni: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției
VIDEO Metroul de Otopeni: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției
TBM „Sfânta Maria” a ajuns la viitoarea stație de metrou Expoziției, parte a Magistralei 6, informează joi Metrorex.
Iarnă grea pentru români. Criza energiei va avea un impact foarte grav – expert
Iarnă grea pentru români. Criza energiei va avea un impact foarte grav – expert
Criza energetică va avea un impact foarte grav în această iarnă şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru, a declarat, ...
Lidl a deschis un nou magazin în Banat
Lidl a deschis un nou magazin în Banat
Lidl România a deschis joi, 8 octombrie, un nou magazin în orașul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin pentru care au ...