Numărul racordărilor la rețelele de gaze și electricitate nu a crescut, în urma modificărilor legislative – Consiliul Concurenței

Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuție a gazelor naturale și la rețelele de distribuție a energiei electrice nu a crescut, deși legislația în domeniu a fost modificată tocmai pentru a stimula acest proces, a constatat Consiliul Concurenței în urma unei analize ale cărei rezultate au fost transmise presei.
Mihai Nicuţ - lun, 24 ian. 2022, 12:48
Numărul racordărilor la rețelele de gaze și electricitate nu a crescut, în urma modificărilor legislative - Consiliul Concurenței

“Creșterea numărului de racordări ar conduce expansiunea piețelor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii casnici și, implicit, la creșterea portofoliului furnizorilor existenți și la apariția de noi furnizori pe piață. Cu toate acestea, conform informațiilor deținute de autoritatea de concurență, deși numărul de cereri de racordare la rețelele de distribuție depuse de clienții casnici a crescut, nu s-a înregistrat și o majorare a lucrărilor de racordare, deci a locurilor de consum casnic”, arată instituția.

Astfel, în cazul energiei electrice, în timp ce numărul cererilor de racordare primite de operatorii de distribuție, în primul semestru din 2021, din partea clienților casnici a crescut cu 31% față de semestrul 1 din 2020, numărul locurilor de consum a crescut cu doar 1,4%.

În cazul gazelor naturale, numărul cererilor de racordare transmise de clienții casnici a crescut cu circa 170% în semestrul 1 2021 comparativ cu semestrul 1 2020, în timp ce numărul locurilor de consum a crescut cu doar 3,6%.

“În a doua parte a anului 2020, cadrul legislativ primar privind procesul de racordare la rețelele/sistemele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale a suferit modificări importante, operatorul de distribuție de energie electrică sau de gaze naturale având obligația de a racorda la rețea toți solicitanții clienți finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire, cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani. Aceste modificări au fot urmate de adaptarea de către ANRE a legislației secundare, în primul trimestru al anului 2021”, arată Consiliul.

În acest context, la solicitarea Parlamentului României, autoritatea de concurență a demarat o analiză privind activitatea de racordare a clienților casnici la sistemele de distribuție a gazelor naturale și la rețelele de distribuție a energiei electrice.

În cadrul acestor proceduri, Consiliul Concurenței a analizat modificările aduse cadrului normativ și a solicitat operatorilor de distribuție date și informații cu privire la procesul de racordare, purtând și discuții cu unii dintre acești operatori. De asemenea, autoritatea de concurență a transmis opiniile sale pe marginea anumitor proiecte de acte normative de reglementare primară și secundară.

În urma analizei, a rezultat că în situația în care legislația ar permite autorităților publice locale să finanțeze în întregime procesul de dezvoltare a rețelelor/sistemelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, s-ar putea impulsiona activitatea de racordare. Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă adaptarea legislației astfel încât să permită autorităților locale finanțarea în întregime a lucrărilor de dezvoltarea a rețelelor, finanțarea putând fi asigurată în acest caz din resursele locale sau prin accesarea de fonduri naționale și/sau comunitare de investiții.

De asemenea, autoritatea de concurență apreciază că realizarea lucrărilor de racordare nu trebuie să aibă la bază doar principiul eficienței economice, ci acesta trebuie coroborat cu alte criterii, cum ar fi o durată clară până la racordare. În acest fel s-ar oferi o certitudine în ceea ce privește durata maximă de timp pentru extinderea rețelelor/sistemelor de distribuție, inclusiv pentru investițiile cu un grad redus de eficiență.

Te-ar mai putea interesa și
Ce au cumpărat în 2025 românii la eMAG, topul căutărilor inedite. Un sucevean a plasat 2.409 comenzi
Ce au cumpărat în 2025 românii la eMAG, topul căutărilor inedite. Un sucevean a plasat 2.409 comenzi
În 2025, românii au comandat pe eMAG produse pentru orice nevoi, dar au continuat și să genereze unele dintre cele mai surprinzătoare căutări. La nivelul întregii platforme, cele mai......
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2025, până la 1.095 miliarde lei, de ...
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a declarat vineri că Rusia a oferit o nouă finanţare, în valoare de ...
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Rusia că ar putea fi deschis ...