Numărul secretarilor de stat din MAE va fi mărit de la trei la patru

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că organigrama MAE va fi modificată astfel încât să cuprindă patru posturi de secretari de stat, cu unul mai mult decât cele prevăzute în prezent.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 11:24
Numărul secretarilor de stat din MAE va fi mărit de la trei la patru

De asemenea, Marga a precizat că în prezent sunt ocupate trei posturi de secretari de stat – Bogdan Aurescu, Luminiţa Odobescu şi Dan Petre -, urmând ca pentru al patrulea să fie desemnat în perioada următoare ocupantul.

„Organigrama va avea patru posturi de secretar de stat şi atunci, la această oră, sunt ocupate Bogdan Aurescu, (Luminiţa – n.r.) Odobescu şi Dan Petre. Şi mai vine încă o poziţie”, a spus Marga.

Dan Petre, fost consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu şi fiul lui Zoe Petre, a fost numit de premierul Victor Ponta, vineri, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în locul lui Anton Niculescu, eliberat din funcţie.

Dan Petre are susţinerea PNL pentru ocuparea acestei funcţii.

În minister au fost trei secretari de stat în mandatele lui Cristian Diaconescu şi Teodor Baconschi, respectiv Bogdan Aurescu, Luminiţa Odobescu şi Anton Niculescu, cărora li se adaugă şi secretarul general Maria Ligor.

Ministrul Marga anunţase, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că două din cele trei posturi de secretari de stat urmau să fie asumate politic de PSD, iar unul de PNL, nefiind exclus ca pe acestea să rămână sau să fie numiţi diplomaţi de carieră.

Premierul Victor Ponta anunţase săptămâna trecută că îi va propune lui Bogdan Aurescu să rămână secretar de stat la MAE, cu susţinerea PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...