Numeroase zboruri anulate la New York din cauza apropierii unei noi furtuni

Economica.net
07 11. 2012
262185_ny_storm_59352200

După ce compania United a anunţat marţi că îşi suspendă zborurile începând de la ora prânzului (17.00 GMT), American Airlines a luat o măsură similară miercuri dimineaţă.

„Din cauza vremii nefavorabile aşteptate în nord-est, American Airlines şi American Eagle îşi suspendă operaţiunile miercuri, 7 noiembrie, la Philadelphia începând de la prânz, şi pe toate aeroporturile new-yorkeze cu începere de la 15.00 (20.00 GMT)”, se menţionează într-un comunicat. Cursele vor fi reluate joi. În total 290 de zboruri au fost anulate, a precizat American Airlines.

Deşi primarul New York-ului, Michael Bloomberg, a subliniat că noua furtună nu va fi comparabilă cu Sandy, ea provoacă îngrijorare într-o regiune unde situaţia este departe de a fi revenit la normal.

Meteorologii prognozează că viteza vântului va fi între 40 şi 55 km/h, cu intensificări de până la 80 km/h, ploi, temperaturi sub cele normale şi chiar lapoviţă. La New York, unde dimineaţă se înregistra 1 grad Celsius, iar în cursul zilei temperatura nu va depăşi 5 grade, zeci de mii de persoane sunt în continuare private de electricitate şi de căldură.

Din motive de precauţie, primarul a ordonat evacuarea a patru aziluri de bătrâni din Rockaways, zona de coastă din cartierul Queens foarte afectată de uraganul Sandy.

Bloomberg a ordonat, de asemenea, închiderea parcurilor, terenurilor de joacă şi a plajelor pentru 24 de ore, începând de miercuri, ora 17.00 GMT, precum şi suspendarea activităţilor pe şantiere în acelaşi interval.