Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump

17 10. 2026
White House Ballroom construction and UFC Freedom 250 arena
White House Ballroom construction and UFC Freedom 250 arena

Familia Adelson, unul dintre principalii susţinători financiari ai lui Trump şi ai Partidului Republican, a promis, de asemenea, 25 de milioane de dolari. Aceeaşi sumă a fost promisă de miliardarul Charles Ergen, cofondator şi preşedinte al companiei de telecomunicaţii Dish Network. Numele preşedintelui Trump nu figurează pe lista donatorilor, potrivit Washington Post.

Printre companiile care au promis finanţare se numără şi contractori ai Guvernului Federal, precum Lockheed Martin, Microsoft şi Palantir Technologies, fiecare cu câte 10 milioane de dolari.

Potrivit Washington Post, majoritatea fondurilor promise provin de la companii şi persoane înstărite care au interese în relaţia cu administraţia federală. Aproximativ jumătate din suma totală provine de la companii sau directori ai unor firme care au avut contracte cu Guvernul Federal în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump.

Casa Albă a refuzat să publice informaţii despre donatori. Purtătorul de cuvânt Davis Ingle a declarat că aceştia reprezintă numeroase companii americane importante şi a respins criticile privind eventualele conflicte de interese.

”Aceiaşi critici care invocă presupuse conflicte de interese s-ar plânge şi dacă aceste renovări, necesare de mult timp, ar fi finanţate din banii contribuabililor americani”, a declarat Ingle pentru Reuters.

Nvidia a confirmat că a făcut o donaţie către un fond nepartizan destinat cetăţenilor americani, subliniind că sprijinul său pentru Statele Unite este independent de orice interese comerciale. Apple a refuzat să comenteze.

Controverse privind transparenţa finanţării

Dimensiunea proiectului şi modul în care administraţia gestionează donaţiile au provocat critici din partea organizaţiilor pentru transparenţă şi a experţilor juridici, care avertizează asupra riscului de influenţă politică exercitată de marii donatori.

”Lipsa transparenţei este o problemă uriaşă. Atunci când persoane care au afaceri cu guvernul pot dona milioane de dolari pentru proiectul preferat al preşedintelui, iar publicul nu poate afla cine donează şi cât, nu există nicio modalitate de a stabili dacă acestea cumpără acces sau favoruri”, a declarat Eric Petry, reprezentant al Brennan Center for Justice.

Trump a afirmat iniţial că proiectul, estimat la aproximativ 400 de milioane de dolari, va fi finanţat de el şi de donatori înstăriţi. Ulterior, preşedintele a solicitat Congresului un miliard de dolari pentru construirea unui buncăr subteran şi instalarea unor sisteme suplimentare de securitate, însă cererea nu a fost aprobată.

Noua sală de bal, proiectată pentru aproximativ 1.000 de invitaţi, ar urma să ocupe o suprafaţă de 8.360 de metri pătraţi. Potrivit lui Trump, clădirea va include adăposturi antibombă, facilităţi medicale şi sisteme de protecţie împotriva dronelor şi rachetelor.

Construcţia a provocat controverse după demolarea aripii estice istorice a Casei Albe, unde se aflau birourile primei-doamne şi cinematograful prezidenţial. Organizaţiile pentru protejarea patrimoniului şi adversarii proiectului susţin că Trump şi-a depăşit atribuţiile prin autorizarea lucrărilor.

În august, Curtea Supremă a Statelor Unite a permis, printr-o decizie adoptată cu cinci voturi la patru, continuarea construcţiei în timp ce administraţia contestă un ordin judecătoresc de suspendare a unei mari părţi a lucrărilor. În opinia sa separată, preşedintele Curţii Supreme, John Roberts, a apreciat că proiectul este „probabil ilegal”.

Administraţia Trump susţine în prezent că noua construcţie este necesară pentru securitatea naţională, argument invocat pentru justificarea lucrărilor şi a facilităţilor de protecţie prevăzute în proiect.

Sursa foto: Wikipedia