O aeronavă Tarom a ieşit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul din Chişinău, duminică seara

Aeronava Tarom care opera duminică seara cursa Bucureşti-Chişinău a ieşit de pe pistă în momentul aterizării, însă toţi cei 39 de pasageri aflaţi la bordul aeronavei au fost debarcaţi în siguranţă, potrivit unei informări postate pe site-ul companiei.
Economica.net - D, 04 iun. 2017, 18:46
O aeronavă Tarom a ieşit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul din Chişinău, duminică seara

Cursa Tarom ROT 207 Bucureşti – Chişinău de astăzi 4 iunie 2017 operată cu aeronava ATR 42 a aterizat la ora 18:12 pe aeroportul din Chişinău. În procedura de aterizare, în momentul frânării, din cauze încă necunoscute aeronava a avut nişte deplasări anormale, echipajul depunând eforturi să redreseze aeronava care a ieşit uşor din pistă. La bordul aeronavei se aflau 39 de pasageri care au fost debarcaţi în siguranţă, nimeni nu a fost rănit”, informează operatorul aerian.

Aeronava va fi supusă unor verificări tehnice pe aeroportul din Chişinău.

Tarom precizează că prioritatea companiei este siguranţa pasagerilor săi.

Tarom are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanţă maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanţe de maximum 3.400 kilometri), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanţe de maximum 2.780 km), şapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanţe de maximum 1.200 kilometri) şi două aeronave ATR 72-500 (pentru distanţe de maximum 950 kilometri).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...