O agenţie guvernamentală din SUA vrea despăgubiri de 6 mld. dolari de la Bank of America

Economica.net
21 10. 2013
bank_of_america_485x340_18873600

Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor a dat în judecată 17 instituţii de credit, acuzându-le că au încălcat mai multe legi la vânzarea de instrumente financiare garantate prin ipoteci către Fannie Mae şi Freddie Mac. Cele două companii au ajuns în 2008 aproape de colaps, din cauza tranzacţiilor încheiate cu aceste bănci.

Suma vizată de la Bank of America este mai mare decât despăgubirile pe care agenţia federală le-ar primi de la banca JPMorgan în urma unei înţelegeri amiabile record, de 13 miliarde de dolari, a instituţiei de credit cu autorităţile americane într-un caz similar. Agenţia Federală pentru Finanţarea Locuinţelor ar încasa 4 miliarde de dolari din acordul cu JPMorgan, dacă acesta se confirmă.

Bank of America are cea mai mare potenţială expunere dintre cele 17 bănci aduse în faţa instanţei de către ageţia federală, cu instrumente financiare în valoare totală de 57 de miliarde de dolari, faţă de 33 de miliarde de dolari în cazul JPMorgan.

Royal Bank of Scotland are o expunere de 30 de miliarde de dolari şi ar putea primi o amendă de mai multe miliarde de dolari, notează cotidianul britanic.

Printre instituţiile de credit care ar putea primi amenzi mai mici se numără Credit Suisse, Goldman Sachs şi Barclays. UBS, Citigroup şi divizia financiară a General Electric au încheiat deja acorduri amiabile cu autorităţile.