O „campanie uluitor de îndrăzneaţă” de sabotaj rusesc în Europa, descoperită de Serviciul Secret de Informaţii al Regatului Unit

Serviciul Secret de Informaţii al Regatului Unit a descoperit o "campanie uluitor de îndrăzneaţă" de sabotaj rusesc în Europa, care se desfăşoară în timp ce Rusia recurge, de asemenea, la ameninţări de natură nucleară pentru a descuraja ţările occidentale să susţină Ucraina, a declarat vineri şeful MI6, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 15:20
O

Şeful MI6, Richard Moore, a declarat într-un discurs susţinut vineri la Paris că dacă preşedintele Vladimir Putin va reuşi să facă din Ucraina un stat vasal, nu se va opri aici, scrie Agerpres.

„Securitatea noastră – britanică, franceză, europeană şi transatlantică – va fi pusă în pericol”.

„Am descoperit recent o campanie uluitor de îndrăzneaţă de sabotaj rusesc în Europa, chiar dacă Putin şi acoliţii săi recurg la zgomot de sabie nucleară pentru a semăna teama cu privire la consecinţele ajutării Ucrainei”.

Richard Moore a menţionat costul binecunoscut al sprijinirii Ucrainei, precizând însă că „costul de a nu face acest lucru ar fi infinit mai mare. Dacă Putin va reuşi, China va cântări implicaţiile, Coreea de Nord va fi încurajată, iar Iranul va deveni şi mai periculos”.

Discursul lui Moore părea să urmărească unirea aliaţilor europeni şovăitori şi a eventualilor sceptici din viitoarea administraţie americană a preşedintelui Donald Trump cu privire la importanţa Ucrainei. El se alătură altor şefi de informaţii occidentali pentru a avertiza cu privire la creşterea acţiunilor de sabotaj din partea Rusiei, scrie Agerpres.

NATO şi serviciile de informaţii occidentale au spus că Rusia se află în spatele unui număr tot mai mare de activităţi ostile în zona euroatlantică, acuzaţii negate de Rusia.

Şeful spionajului intern al Regatului Unit a declarat luna trecută că serviciul rus de informaţii militare GRU încearcă să provoace „haos” în Regatul Unit şi în Europa.

Surse familiare cu serviciile de informaţii americane au declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că Rusia ar putea să îşi extindă campania de sabotaj ce vizează ţinte europene pentru a creşte presiunea asupra Occidentului pentru sprijinul acordat Kievului.

Moore a adăugat că cooperarea dintre Regatul Unit şi SUA, care a făcut ca societăţile celor două ţări să fie mai sigure, va continua.

„Am lucrat cu succes cu prima administraţie Trump pentru a promova securitatea noastră comună şi aştept cu nerăbdare să o fac din nou”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene ...
RebelDot, partener strategic de tehnologie și inovație din Cluj, intră pentru a treia oară în top FT1000, clasamentul realizat de Financial Times în parteneriat cu Statista, ce reunește......
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul cu Iranul reprezintă un șoc cu două tăișuri pentru inteligența artificială (AI), întrucât perturbă bazele ...
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Cererea actuală de putere de calcul este mare, iar puterea de procesare disponibilă devine tot mai limitată, în timp ...
Decizie-şoc. REALITATEA PLUS se închide – CNA a retras licenţa postului (Pagina de Media)
Decizie-şoc. REALITATEA PLUS se închide – CNA a retras licenţa postului (Pagina de Media)
Realitatea Plus se închide. Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea ...