O companie privată de transport feroviar introduce de la 1 iulie trenuri electrice noi pe ruta București Nord – Cluj-Napoca și retur

30 06. 2026
Interregional Calatori

„Interregional Călători (IRC) anunţă o nouă etapă majoră în modernizarea transportului feroviar de călători din România. Începând cu 1 iulie 2026, pasagerii vor beneficia de o opţiune de transport modernă, confortabilă şi accesibilă, prin introducerea în circulaţie a noilor rame electrice de ultimă generaţie, Alstom Coradia Stream, pe relaţia Bucureşti Nord – Cluj-Napoca şi retur”, se arată într-un comunicat al companiei transmis marți.

Introducerea acestor trenuri noi se va realiza etapizat, primele perechi urmând să circule conform următorului program: din data de 1 iulie, trenul 16535 Bucureşti Nord (plecare ora 14:42) – Cluj-Napoca (sosire ora 00:13) şi trenul 16537 Bucureşti Nord (plecare ora 22:00) – Cluj-Napoca (sosire ora 07:22), iar din 2 iulie trenul 16530 Cluj-Napoca (plecare ora 02:40) – Bucureşti Nord (sosire ora 13:00) şi trenul 16534 Cluj-Napoca (plecare ora 13:55) – Bucureşti Nord (sosire ora 00:13).

O altă pereche de trenuri va circula din 20 iulie 2026, precizează reprezentanţii IRC.

Noile rame electrice Alstom Coradia Stream sunt dotate cu sisteme avansate de informare cu anunţuri audio, spaţii generoase pentru bagaje şi toalete ecologice moderne. Trenurile sunt dotate cu aer condiţionat şi cu prize dedicate dispozitivelor mobile la fiecare scaun.

Preţurile biletelor sunt aceleaşi cu cele practicate de ceilalţi operatori feroviari.

Această extindere a serviciilor către o nouă rută continuă parcursul demarat în luna aprilie a acestui an, când Interregional Călători a început operarea de trenuri noi pe ruta Bucureşti Nord – Braşov şi retur.

Noua etapă de dezvoltare a Interregional Călători, care debutează la 1 iulie, este rezultatul direct al reformei pieţei feroviare din România, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. Prin câştigarea licitaţiei competitive pentru contractul de servicii publice şi colaborarea cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, IRC pune în valoare materialul rulant nou achiziţionat din fonduri europene.

De asemenea, Interregional Călători continuă planul de extindere a flotei şi a rutelor iar începând de anul viitor, compania va deservi cu trenuri Alstom Coradia Stream noi rute cheie, precum Braşov – Deda – Cluj-Napoca şi Cluj-Napoca – Deva – Timişoara.

Totodată, prin introducerea noilor trenuri moderne PESA, IRC va extinde serviciile şi pe rutele Arad – Caransebeş, Bucureşti – Adjud şi Huedin – Bistriţa Năsăud.

Interregional Călători este un operator privat de transport feroviar de călători, cu o experienţă de 13 ani pe piaţa din România. Compania operează servicii de transport feroviar de călători pe mai multe rute din ţară, având ca obiectiv dezvoltarea unei alternative moderne, accesibile şi predictibile pentru mobilitatea feroviară regională şi interregională.