O companie românească implicată în fraude de peste un miliard de euro, anchetată în Italia

Procuratura din Roma a emis 150 de mandate de percheziţie la companii şi directori, inclusiv la o companie românească, din cauza unor facturi false emise în sectorul aparaturii telefonice şi a computerelor, 90 de persoane fiind vizate.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 14:24

Ancheta vizează fraudele asupra taxelor pe valoare adăugată comunitare, fiind semnalată existenţa unei vaste organizaţii care funcţiona pe tot teritoriul Italiei, inclusiv în Roma şi Neapole, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Începând cu anul 2007 şi până în 2011, această organizaţie a comercializat produse electronice, majoritatea fiind telefoane mobile, fără a plăti TVA, folosindu-se de facturi false emise de o companie românească.

Această operaţiune amplă, în care sunt implicaţi peste 400 de membri ai forţelor de ordine şi ai fiscului italian, a fost denumită „Transilvania Romană”. Procuratura din Roma, cea care conduce ancheta, a semnalat peste o sută de companii din Italia care erau implicate şi care erau cliente formale ale companiei româneşti.

Societăţile au făcut achiziţii de bunuri, fără TVA, şi de la alţi furnizori din UE, evaluate la aproximativ 1,2 miliarde de euro, pentru ca apoi să le revândă în Italia la preţuri puternic concurenţiale. Deoarece TVA-ul care apărea în facturile lor la vânzare nu era plătit, aceste companii puteau să folosească preţuri sub valoarea pieţii.

În urma anchetei aflate în desfăşurare, 90 de persoane sunt vizate şi au fost puse sub sechestru proprietăţi mobiliare şi imobiliare în valoare de aproximativ trei milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei desfășurată în luna martie, că SUA ar fi fost implicată în demiterea......
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează un expert de la Goldman Sachs
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează ...
O interzicere a exporturilor de motorină americană, aşa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate şi incertitudine ...
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date ...