O companie se oferă să-i facă gratuit Fiscului magazin online în care să-şi vândă produsele confiscate

Blugento, o companie din Cluj, specializată în realizarea de soluţii eCommerce, i-a propus oficial Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să-i facă gratuit un magazin online modern, la cele mai înalte standarde în domeniu. Oferta companiei din Cluj vine ca reacţie la anunţul făcut de ANAF referitor la achiziţionarea unui magazin online pentru vânzarea bunurilor pe care le-a confiscat şi sechestrat. 
Economica.net - J, 01 sept. 2016, 08:32
O companie se oferă să-i facă gratuit Fiscului magazin online în care să-şi vândă produsele confiscate

Oferta companiei Blugento făcută oficial ANAF cuprinde: designul grafic al platformei de e-commerce, infrastructura tehnică necesară vânzării unui număr nelimitat de produse, integrarea magazinului online în pagina anaf.ro, posibilitatea de autoadministrare a site-ului, optimizarea pentru motoarele de căutare etc.

„Ca urmare a semnalării nevoii de realizare a unui magazin online în scopul eficientizării vânzării şi bunurilor confiscate şi sechestrate de ANAF, aşa cum reiese dintr-o serie de articole apărute în presă, zilele acestea, dorim să salutăm această decizie, pe care o considerăm favorabilă atât proprietarilor executaţi, cât şi statului. Blugento, o companie care are în spate o echipă de tradişie în industria IT şi o experienţă de 11 ani în dezvoltarea de soluţii online, se oferă să pună la dispoziţia ANAF un magazin online modern, la cele mai înalte standarde, construit pe fundaţia celei mai populare platforme de eCommerce din lume, Magento. Credem foarte mult că acest proiect va simplifica relația cetăţeanului cu statul şi va aduce beneficii întregii societăţi”, a declarat Sandu Băbăşan, Manager General Blugento.

Citeşte în ECONOMICA.NET şi Câţi bani fac magazinele Fiscului. Au preţuri de dumping la toate categoriile de produse

Iniţiativa Blugento vine şi în contextul în care Guvernul a lansat recent programul GovITHub, care îi aduce laolaltă pe antreprenorii care vor să contribuie la digitalizarea serviciilor publice, pentru facilitarea şi eficientizarea relaţiei cetăţenilor cu instituţiile statului. Printre antreprenorii care au participat la lansarea programului s-au numărat şi reprezentanţi ai Blugento.

 O parte din marfa pe care Agenţia Naţională de Administare Fiscală (ANAF) o confiscă ajunge în 21 de mici magazine din ţară deţinute de Fisc. De acolo poate cumpăra oricine de la haine, încălţăminte, la alimente, cafea, băuturi alcoolice şi răcoritoare, electrice, electrocasnice sau echipamente IT&C. Preţurile sunt cu peste 50% mai mici decât în magazinele obişnuite, iar discountul creşte progresiv pe măsură ce marfa stă mai multe zile pe rafturi. Spre exemplu, produsele nevândute de trei luni ajung să coste cu până la 75% mai puţin decât iniţial. Vezi aici adresele

 

Te-ar mai putea interesa și
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în faţa riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra......
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către ...
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mişcarea islamistă palestiniană Hamas că îşi va intensifica operaţiunile în Fâşia ...
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna ...