O declaraţie suprinzătoare: SUA vor continua să negocieze cu Iranul chiar dacă Israelul nu este de acord – JD Vance
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/jd-vance-6456-698x420.jpg)
„Israelul poate fi de acord sau nu, dar, în mod fundamental, credem că aceasta este cea mai bună opţiune pentru Statele Unite”, a declarat vicepreşedintele american, întrebat despre progresul discuţiilor cu Teheranul, într-un interviu exclusiv pentru Fox News.
J. D. Vance a susţinut continuarea dialogului, afirmând că strategia Casei Albe urmăreşte să „reducă riscurile de conflict şi să deschidă un spaţiu real de negociere” faţă de alternativa de a întrerupe contactele diplomatice, scrie Agerpres.
Vance a subliniat că abordarea actuală răspunde unei evaluări a intereselor naţionale, susţinând „că această abordare serveşte cel mai bine interesele pe termen lung ale Statelor Unite”.
Pe de altă parte, reprezentantul permanent al Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, a asigurat că Teheranul şi Washingtonul continuă să lucreze, prin medierea Pakistanului, la un acord pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări.
Potrivit declaraţiilor sale, preluate de agenţia iraniană Tasnim, Iranul şi SUA „schimbă opinii şi perspective prin intermediul Pakistanului pentru a ajunge la textul final”.
Preşedintele Donald Trump a cerut luni Iranului şi Israelului să înceteze „imediat” să se atace, după ce Teheranul a lansat atacuri cu rachete împotriva teritoriului israelian, care a ripostat.
Donald Trump a încercat fără succes duminică să tempereze intenţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu de a ataca Iranul pentru ca astfel de acţiuni să nu obstrucţioneze negocierile Washingtonului cu Teheranul menite să pună capăt războiului.