O fostă glorie industrială îşi desfiinţează instalaţiile petrochimice. Valoarea pe bursă creşte

Chimcomplex Borzeşti, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, va da la „fier vechi“ 20 din instalaţiile sale, majoritatea de produse petrochimice. Compania făcea parte altădată din combinatul petrochimic care era una dintre cele mai importante firme din industria chimică românească.
Adrian N. Ionescu - J, 10 ian. 2013, 08:47
O fostă glorie industrială îşi desfiinţează instalaţiile petrochimice. Valoarea pe bursă creşte

Decizia a fost luată în adunarea acţionarilor combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti (CHOB), cu votul acţionarului principal, firma A2 Impex, prin care omul de afaceri Ştefan Vuza controlează compania, cu un anume succes de piaţă.

Compania valorează  peste 129 de milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de peste cinci ori mai mult decât la jumătatea anului trecut, ca urmare a creşterii corespunzătoare a preţului acţiunii CHOB.

Chimcomplex Borzeşti (CHOB) şi-a majorat profitul în primele trei trimestre din 2012 până la 8,4 milioane de lei, cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Afacerile au crescut cu 5,5%, până la 142,3 milioane de  lei şi nu din venituri excepţionale, precum vânzările de instalaţii demontate.

Combinatul lui Vuza este unul dintre concurenţii Oltchim pe segmentul de sodă caustică.

Vânzările pe piaţa internă au crescut cu  77% în primele nouă luni ale anului, până la 52 mil. lei, dar exporturile s-au diminuat cu 16%, până la echivalentul a  87 de milioane de lei, potrivit raportului trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Lui Vuza îi place să-şi considere compania din Borzeşti o variantă câştigătoare a Oltchim.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile......
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International ...