O grevă provoacă perturbări pe aeropoturile de la Düsseldorf şi Koln

Traficul pe aeroporturile germane Dusseldorf (vest), al treilea cel mai important aeroport german, şi Koln-Bonn (vest) a fost perturbat puternic joi, de o grevă a personalului de securitate, relatează AFP.
Economica.net - J, 24 ian. 2013, 13:29
O grevă provoacă perturbări pe aeropoturile de la Düsseldorf şi Koln

La Dusseldorf, 94 de zboruri au fost anulate joi dimineaţa, dintre care 67 de plecări şi 27 de sosiri, potrivit unor informaţii furnizate de aeroport.

Zborurile anulate sunt îndeosebi iterne, însă este vorba şi despre zboruri către destinaţii din Europa.

Pentru joi, 528 de zboruri, sosiri şi plecări deopotrivă, au fost prevăzute.

Pe aeroportul Koln-Bonn, 12 din cele 80 de plecări erau anulate, pentru moment.

Personalul din domeniul securităţii, însărcinat cu verificarea pasagerilor şi a bagajelor de mână, înainte de îmbarcare, a fost îndemnat să facă grevă de către Sindicatul în domeniul serviciilor Verdi, în cadrul unor negocieri colective cu privire la salarii. Greva, care a început la ora 4.00 (5.00, ora României), se va încheia la miezul nopţii.

Sindicatul a anunţat că activitatea va fi reluată vineri.

În decembrie, o grevă similară a personalului de securitate a antrenat anularea sau întârzierea unor zboruri pe mai multe aeroporturi germane.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin a trecut de pragul de 83.000 de dolari, însă creșterea din această dimineață necesită un pic de context. În ultima oră, au fost lichidate poziții pe BTC în valoare de aproximativ......
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehiculelor electrice în al doilea trimestru al anului 2026, însă lipsa ...
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
METIGLA, unul dintre principalii producători de soluții complete pentru acoperiri şi închideri metalice, parte a grupului ...
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Kremlinul a respins marţi propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia şi Ucraina să înceteze în ...