O navă de croazieră cu 206 persoane la bord a eșuat în estul Groenlandei

O navă de croazieră de lux care transporta 206 persoane a eşuat în estul Groenlandei, în timp ce cel mai apropiat ajutor pe mare se află la câteva zile distanţă, a anunţat marţi Comandamentul Arctic Comun (JAC) al armatei daneze, citat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 sept. 2023, 21:33
O navă de croazieră cu 206 persoane la bord a eșuat în estul Groenlandei

Ocean Explorer a eşuat luni în Alpefjord, într-un parc naţional la aproximativ 1.400 km nord-est de capitala Groenlandei, Nuuk, a declarat JAC într-un comunicat.

Nu au fost raportaţi răniţi, a precizat JAC.

„O navă de croazieră în dificultate în parcul naţional este, evident, o îngrijorare. Cel mai apropiat ajutor este departe, unităţile noastre sunt departe, iar vremea poate fi foarte nefavorabilă”, a declarat şeful operaţiunilor JAC, comandantul Brian Jensen, în comunicat.

„Cu toate acestea, în această situaţie specifică, nu vedem niciun pericol imediat pentru viaţa umană sau pentru mediu, ceea ce este liniştitor”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al operatorului australian de croazieră Aurora Expeditions a declarat, într-un comunicat prin e-mail, că toţi cei aflaţi la bord sunt în siguranţă şi bine.

Potrivit JAC, cea mai apropiată unitate a sa era o navă de inspecţie aflată la aproximativ 1.200 de mile marine distanţă în momentul incidentului, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge la nava eşuată până vineri dimineaţă, ora locală, cel mai devreme.

Comandamentul Arctic a declarat că a cerut unei nave de croazieră situate mai aproape de Ocean Explorer să rămână în zonă, pentru a putea ajuta în cazul în care situaţia se schimbă.

Finalizată în 2021, Ocean Explorer poate găzdui până la 134 de pasageri şi oferă călătorii către „unele dintre cele mai sălbatice şi îndepărtate destinaţii de pe planetă”, declară Aurora Expeditions pe site-ul său.

Sursa foto: Cruisemapper.com

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania a informat că Sindicatul Oil Terminal a anunţat conducerea......
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până ...
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta ...
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...