O nou abordare pentru criza din Groenlanda. Danemarca, dispusă să discute despre Groenlanda şi securitatea din Arctica, dar cu respectarea integrităţii sale teritoriale

22 01. 2026
groenlanda 567897654

„Putem negocia toate aspectele politice: securitate, investiţii, economie. Dar nu ne putem negocia suveranitatea”, a declarat prim-ministrul danez într-un comunicat.

Chestiunea suveranităţii nu a fost abordată, a confirmat ea, după anunţul preşedintelui american Donald Trump despre un proiect de acord cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Potrivit Reuters, Frederiksen a spus că NATO este pe deplin conştientă de poziţia Danemarcei şi că a fost informată că discuţiile lui Rutte nu au implicat suveranitatea ţării sale.

Secretarul general al NATO a garantat, la rândul său, că subiectul suveranităţii Groenlandei nu a fost abordat în cadrul discuţiilor cu preşedintele SUA.

Prim-ministrul danez a subliniat că şi-a „coordoonat eforturile” cu guvernul groenlandez pe tot parcursul întregii discuţii.

„Am menţinut un dialog strâns cu NATO şi eu însămi am discutat cu regularitate cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în special înainte şi după întâlnirea lui cu preşedintele Trump la Davos”, a explicat ea.

„Regatul Danemarcei doreşte să continue un dialog constructiv cu aliaţii săi privind modalităţile de întărire a securităţii în Arctica, inclusiv ‘Domul de Aur ‘ american, cu condiţia ca acest lucru să se facă cu respectarea integrităţii noastre teritoriale”, a declarat Mette Frederiksen.

După întâlnirea cu Mark Rutte, Donald Trump a declarat că aliaţii din Arctica de Vest ar putea ajunge la un acord care să satisfacă dorinţa sa pentru un sistem de apărare antirachetă – „Domul de Aur” – şi accesul la minereuri, blocând în acelaşi timp ambiţiile Rusiei şi pe cele ale Chinei, potrivit Reuters.