O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de la ANRE

PPC Renewables, cel mai mare investitor în regenerabil din România, urmează să ia autorizația de înființare pentru o baterie de 60 MW/129 MWh care va fi pusă lângă un parc eolian din Dobrogea, proiect anunțat în primăvară și care beneficiază de finanțare din Fondul de Modernizare.
Mihai Nicuţ - S, 19 sept. 2026, 14:14
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de la ANRE

“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de societatea PPC RENEWABLES ROMANIA SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Instalație de stocare a energiei electrice – IS ZEPHYR 1”

Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de săptămâna viitoare.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va activa în piața de energie.

În primăvara acestui an, PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, a anunțat că va construi în cadrul proiectului Zephyr 1 (CEE Târgușor) un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 60 MW | 120 MWh.

Proiectul se ridică la o valoare totală de 129,9 milioane de lei, din care 14,36 de milioane de lei vor fi asigurați prin finanțare europeană, prin Fondul pentru Modernizare.

Situat în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța, sistemul BESS va fi implementat în cadrul parcului eolian Zephyr 1 (CEE Târgușor) care însumează 52 de turbine cu o putere totală instalată de 120 MW. În aceeași zonă, cele două parcuri eoliene Târgușor și Nicolae Bălcescu Târgușor, cunoscute și ca Zephyr 1 și Zephyr 2,  însumează 78 de turbine eoliene, cu o putere totală instalată de 180 MW.

Pe lângă dezvoltarea sistemului de stocare, proiectul implică realizarea tuturor elementelor necesare de construcție și de infrastructură, amenajarea drumurilor de exploatare și a căilor de acces, împrejmuirea amplasamentului, implementarea sistemelor de iluminat de siguranță și monitorizare, precum și amenajarea zonei destinate operării, mentenanței și organizării de șantier.

Grupul PPC își dezvoltă rapid portofoliul de energie regenerabilă în Grecia, România, Italia și Bulgaria, cu capacități instalate în creștere de la 4,7 GW în prima jumătate a anului 2024 la 6,4 GW la sfârșitul lunii septembrie 2025. Obiectivul Grupului PPC este de a atinge o capacitate instalată din surse regenerabile de 12,7 GW până în 2028. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este un lider în domeniul energiei regenerabile, cu o capacitate instalată în prezent de peste 1,5 GW și continuă într-un ritm alert dezvoltarea portofoliului prin proiecte de mari dimensiuni, fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din România.

Citește și:

Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în Grecia

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că, în baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere......
Costurile tratamentelor medicale complexe pot depăși 198.000 de euro. MediHelp International subliniază importanța protecției financiare
Costurile tratamentelor medicale complexe pot depăși 198.000 de euro. MediHelp International subliniază importanța protecției ...
O intervenție chirurgicală de urgență poate costa aproximativ 2.500 de euro, operațiile complexe pot ajunge la 50.000 ...
Tata Motors a finalizat procesul de preluare a Grupului Iveco
Tata Motors a finalizat procesul de preluare a Grupului Iveco
Tata Motors Limited, cel mai mare producător de vehicule comerciale din India, a anunțat astăzi că procesul de preluarea ...
Bănci și energie la BVB, tehnologie pe piețele internaționale. Ce au tranzacționat clienții NAGA în primele nouă luni din 2026
Bănci și energie la BVB, tehnologie pe piețele internaționale. Ce au tranzacționat clienții NAGA în primele nouă ...
Acțiunile Banca Transilvania, Digi Communications și OMV Petrom ocupă primele trei poziții în topul instrumentelor de ...