O nouă companie aeriană aterizează în România, dar nu la București

Eurolot, subsidiara companiei naționale din Polonia, intră pe piața din România din luna octombrie a acestui an.
Andrada Ghira - mie, 20 aug. 2014, 21:02
O nouă companie aeriană aterizează în România, dar nu la București

Eurolot, subsidiara LOT Polish Airlines, introduce ruta Varșovia  – Cluj-Napoca din 27 octombrie și va zbura cu o frecvență de șase zboruri pe săptămână, mai puțin în zilele de duminică.

Anunțul companiei a fost făcut pe pagina de Facebook, iar alături de Cluj-Napoca, Eurolot a mai adăugat trei noi rute de la Varșovia către Chișinău, Zagreb și Stuttgart. Startul la vânzările de bilete pentru zborurile de pe ruta Varșovia – Cluj-Napoca a fost dat pe 20 august.

O simulare în sistemul de rezervări al companiei arată că un bilet dus-întors Cluj-Napoca – Varșovia pentru perioada 27 – 31 octombrie, prețul este de 206 euro/persoană.

Eurolot a fost înființată în 1996 ca subsidiară a companiei naționale LOT Polish Airlines și are o flotă activă formată din 11 aeronave Bombardier Dash 8 Q400, iar cel mai vechi avion nu are încă trei ani.  Eurolot zboară spre 27 de destinații din Europa. Statul deține o participație de 62% din Eurolot, iar restul acțiunilor sunt deținute de LOT Polish Airlines, care și-a manifestat cu ani în urmă intenția de a vinde și ultimele acțiuni din Eurolot.

În ultimul an, Eurolot a intrat pe piețele din șase noi țări: Belgia, Franța, Finlanda, Italia, Austria și Republica Cehă.

LOT Polish Airlines este una dintre cele mia vechi companii din lume, înființată în 1920 și zboară pe ruta Varșovia-București. LOT Polish Airlines a intropdus din luna martie a acestui an, al treilea zbor zilnic între Varşovia şi Bucureşti, numărul total al frecvenţelor între cele două capitale crescând, astfel, de la 13 la 20 pe săptămână.Transportatorul polonez estimează că numărul pasagerilor în relaţia cu România va ajunge la 100.000.

CITEȘTE ȘI LOT Polish Airlines îşi suplimentează numărul de zboruri pe ruta Varşovia – Bucureşti

 

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...