O nouă companie de IT intră pe piața din România

Wonderful, platformă de Agentic AI, înființată în Israel, intră pe piața din România. Deschiderea biroului local se înscrie în strategia de extindere accelerată la nivel internațional, în urma unei finanțări de 34 de milioane de dolari pe care Wonderful a obținut-o în luna iulie a acestui an, într-o rundă Seed condusă de Index Ventures.
Lidia Neagu - lun, 13 oct. 2025, 11:31
O nouă companie de IT intră pe piața din România

Finanțarea a fost susținută și de Bessemer Venture Partners și Vine Ventures, unele dintre cele mai prestigioase fonduri internaționale, cu asset-uri de peste 20 de miliarde de dolari.

Compania a numit-o pe Lucia Stoicescu în funcția de Country Manager a cărei expertiză profesională acoperă zone de activitate precum operaţiuni, managementul proiectelor IT, telecom şi management al proceselor, risk management şi process improvement.

Lucia Stoicescu are peste 20 de ani de experiență în industria IT, în principal în cadrul unor companii de servicii software cu expertiză în fintech, telecomunicații și medtech, în poziții de top management, cel mai recent rol fiind de CEO al companiei românești de software mindit.io. Aceasta este Harvard GMP Alumni, deține și un MBA la UQAM, Université du Québec,  precum și un masterat în programare web la Universitatea din București. Anterior, a absolvit Universitatea de Matematică și Informatică din Craiova. 

Compania, fondată în 2025 la Tel Aviv de către Bar Winkler (CEO) și Roey Lalazar (CTO), a dezvoltat o platformă multilingvistică de agenți AI care gestionează interacțiunile vocale și în limba română naturală, pe lângă alte 22 de limbi europene, prin voce, chat și e-mail pentru activitățile de call center. În mod unic, compania folosește o platformă AI performantă și echipe locale pe teren în fiecare țară, pentru a realiza cea mai  bună implementare locală și o livrare impecabilă.

 „Cred că integrarea AI este cel mai mare avantaj pe care îl poate avea o companie în peisajul competitiv actual. Cu o bază solidă de experți, un ecosistem IT care adoptă rapid noile tehnologii și o industrie BPO înfloritoare, România se află într-o poziție unică pentru adopția AI în limbaj natural. Tehnologia dezvoltată de noi le permite agenților AI să aibă conversații într-un limbaj natural și să execute acțiuni în mod autonom. Nu este vorba de o soluție IVR/voce robotică, ci de o voce AI care poate purta o conversație similară cu cea umană, poate gestiona inteligent întreruperile, pronunța corect, își poate adapta ritmul de vorbire, poate detecta emoțiile exprimate verbal și poate elimina zgomotele de fundal. Fiecare conversație, apel sau tichet ajută sistemul să devină mai inteligent. Costurile agenticAI sunt semnificativ mai mici decât cele implicate de echipele de call-center și, mai mult decât atât, agenții AI chiar îndeplinesc sarcinile cu succes, rezultatul fiind un serviciu mai bun, timpi de așteptare reduși, și un scor NPS (Net Promoter Score) îmbunătățit”, declară Lucia Stoicescu, Country Manager Wonderful România.

Potrivit companiei, agenții AI ai Wonderful vorbesc fluent limba română, stăpânesc articolele hotărâte, diacriticele și nuanțele subtile ale politeții în diferite registre de vorbire. 

Platforma le permite agenților AI să gestioneze o gamă largă de sarcini în limbaj natural fără intervenție umană și se adresează companiilor din industrii precum telecom, utilități și energie, sănătate, retail, bănci și asigurări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Klaas Knot şi Pablo Hernandez de Cos sunt principalii favorizați să preia conducerea BCE – analiză Reuters
Klaas Knot şi Pablo Hernandez de Cos sunt principalii favorizați să preia conducerea BCE – analiză Reuters
Foştii guvernatori ai băncilor centrale din Ţările de Jos şi Spania, Klaas Knot şi Pablo Hernandez de Cos (foto), sunt văzuţi ca fiind favoriţi pentru a o înlocui pe Christine Lagarde în......
Gigantul american Citigroup a reușit în sfârșit să iasă din Rusia, după patru ani de la invadarea Ucrainei
Gigantul american Citigroup a reușit în sfârșit să iasă din Rusia, după patru ani de la invadarea Ucrainei
Grupul bancar american Citigroup a anunţat miercuri vânzarea fostei sale subsidiare ruseşti către Renaissance Capital, ...
Google va uni India cu SUA printr-o rețea de cabluri submarine pentru dezvoltarea inteligenței artificiale
Google va uni India cu SUA printr-o rețea de cabluri submarine pentru dezvoltarea inteligenței artificiale
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a anunţat miercuri lansarea "Iniţiativei de Conectare India-America", un ...
Compania de brokeraj Victoria Finance a intermediat în 2025 credite de 24 de milioane de euro
Compania de brokeraj Victoria Finance a intermediat în 2025 credite de 24 de milioane de euro
Victoria Finance, companie antreprenorială românească din domeniul brokerajului de credite, raportează pentru anul 2025 ...