O nouă criză? Preţul aluminiului a crescut după zvonurile potrivit cărora UE se pregăteşte să interzică importurile din Rusia

Cotaţia aluminiului a crescut miercuri la bursa de metale de la Londra, în contextul în care Uniunea Europeană a pus la punct un plan vizând interzicerea importurilor de aluminiu din Rusia, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 29 ian. 2025, 14:48
O nouă criză? Preţul aluminiului a crescut după zvonurile potrivit cărora UE se pregăteşte să interzică importurile din Rusia

Planul, care a fost transmis statelor membre în ultimele zile, prevede de asemenea sancţiuni care ar întrerupe accesul la sistemul internaţional SWIFT pentru aproximativ 15 bănci precum şi acţiuni vizând peste 70 de nave din aşa-numita flotă din umbră, implicată în transportul de petrol rusesc, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

Pachetul de sancţiuni ar permite cumpărătorilor europeni să importe aluminiu din Rusia numai pe baza unui sistem de cote pentru o perioadă de un an, după care va intra în vigoare interdicţia totală, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Planul are nevoie de aprobarea tuturor statelor membre şi este posibil să sufere modificări înainte de a fi propus în mod oficial ţărilor membre, au adăugat sursele.

Solicitări pentru ca UE să interzică aluminiul din Rusia au existat încă de la începutul invaziei ruseşti în Ucraina, iar între timp livrările Rusiei către blocul comunitar au scăzut constat pe măsură ce producătorii s-au reorientat spre alţi furnizori. Cu toate acestea, unii cumpărători şi unele state membre s-au opus, până acum, măsurilor care vizau interzicerea importurilor de aluminiu din Rusia pe motiv că unele produse cheie ar fi greu de înlocuit pe deplin.

Presiunile de a înăspri măsurile care vizează sectorul rusesc al metalelor s-au intensificat în ultimele luni. SUA şi Marea Britanie au impus o interdicţie vizând tranzacţionarea metalelor ruseşti la bursa de metale de la Londra, anul trecut, într-o mişcare care iniţial a declanşat fluctuaţii ample de preţ la bursă şi o restructurare a fluxurilor comerciale mondiale.

Potrivit datelor UN Comtrade, blocul comunitar a importat aproximativ 320.000 de tone de aluminiu brut din Rusia în primele 11 luni din 2024, echivalentul a 6% din importurile sale totale. Între timp, livrările către China au crescut brusc.

Uniunea Europeană a analizat anterior adăugarea gazelor lichefiat ruseşti pe lista produselor vizate de restricţii dar cel mai probabil acest produs va fi vizat de o foaie de drum vizând eliminarea treptată a importurilor mai degrabă decât de sancţiuni, a informat anterior Bloomberg.

Separat, UE a propus săptămâna aceasta impunerea de tarife pentru restul produselor agricole vin din Rusia şi Belarus şi care nu sunt vizate deja de tarife, precum şi pentru unele îngrăşăminte pe bază de azot.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...