Încă o declaraţie controversată de la Viktor Orban. Ce a spus premierul Ungariei la summitul de la Copenhaga

02 10. 2025
viktor orban 4436546

În declaraţii pentru presă înainte de a doua zi a unui summit informal al UE, Orban a declarat că va propune ca partidul său de guvernământ, Fidesz, să lanseze o campanie de semnături în Ungaria „îndreptată împotriva planurilor de război ale Bruxelles-ului”.

La fel ca prima zi a summitului, nici a doua „nu va fi uşoară (…), de fapt, toate propunerile de pe masă vizează războiul”, a spus premierul ungar, conform Agerpres.

„Să dăm Ucrainei mai mulţi bani pentru război, să le dăm arme, să accelerăm aderarea lor la Uniunea Europeană”, a continuat Orban, referindu-se la propunerile menţionate. „Totul se rezumă la război”, a conchis el.

Potrivit premierului ungar, UE „şi-a prezentat strategia de război privind modul de a învinge Rusia”. „Este înfiorător; este rău pentru Ungaria, cred că este rău şi pentru UE, dar presiunea este mare”, a mai adăugat el.