O nouă ediție de titluri de stat Fidelis a fost scoasă la vânzare începând de vineri. Dobânzile ajung până la 7,10%

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, începând de vineri, 6 martie, până vineri, 13 martie, iar dobânzile ajung până la 7,10%, conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 17:15
O nouă ediție de titluri de stat Fidelis a fost scoasă la vânzare începând de vineri. Dobânzile ajung până la 7,10%

Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Ministerul Finanţelor, în parteneriat cu Rock FM şi Morning Glory cu Răzvan Exarhu, recompensează solidaritatea şi spiritul civic printr-o tranşă specială dedicată donatorilor de sânge. Aceştia pot investi în titluri de stat în lei cu scadenţă la 2 ani, beneficiind de o dobândă de 6,90%.

În plus, pentru a încuraja implicarea cât mai multor persoane, pragul minim de subscriere este redus de 10 ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei.

De aceste condiţii avantajoase pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 octombrie 2025, „transformând astfel un gest de altruism într-o oportunitate de economisire sigură şi responsabilă”, se subliniază în comunicat.

Fidelis III din 2026 care a debutat vineri conţine următoarele emisiuni: în lei – de 5,90% – cu scadenţa la 2 ani; de 6,90% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge; de 6,60% cu scadenţa la 4 ani; de 7,10% cu scadenţa la 6 ani.

Fidelis III în euro conţine următoarele emisiuni: de 3,50% cu scadenţa la 3 ani; de 4,50% cu scadenţa la 5 ani; de 6,00% cu scadenţa la 10 ani.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenţă pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Te-ar mai putea interesa și
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei în România
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei ...
Rata companiilor active date în judecată urcă de la 7% la 52% pe măsură ce cresc dimensiunile, potrivit unei analize Termene. Astfel, cu cât o firmă este mai mare, cu atât are șanse mai mari......
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri vor fi folosite pentru rachetele Patriot
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri ...
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranşă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistenţă financiară ...
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom şi compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziţie şi construcţie (EPC) ...
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat, vineri, Ministerul Culturii.