O nouă fabrică a nemţilor de la Knauf pe harta României. Va începe producţia până la finalul anului 2027. 80 de oameni angajaţi şi investiţie de 88 milioane euro

29 06. 2026
knauf huedin

Întâi, contextul

Grupul german Knauf, unul dintre marii producători de materiale de construcţii din lume, e prezent în ţara noastră prin diviziile Knauf Gips România şi Knauf Insulation. Fiecare dintre divizii e operată printr-o firmă.

Knauf Gips România deţine o fabrică la Aghireșu, judeţul Cluj, unde se produc amestecuri uscate, tencuieli și gleturi pe bază de ipsos, care se utilizează pentru finisarea la interior a pereților din zidărie și a suprafețelor din gips-carton.

Knauf Insulation deţine o fabrică la Târnăveni, în judeţul Mureş. Fabrica pe care Knauf Insulation a construit-o la Târnăveni a început producţia de vată minerală de sticlă în ianuarie 2025. Construcţia noii fabrici a companiei Knauf Insultation din Târnăveni a început în anul 2023.
Knauf Insulation a investit peste 140 de milioane de euro în unitatea de producție construită la Târnăveni.

Knauf Gips România ridică o fabrică la Huedin, a cărei construcţie a fost amânată doi ani şi în care va investi 88 de milioane de euro, potrivit informaţiilor transmise pentru Economica.net de reprezentanţii companiei începând cu anul 2022, când au anunţat investiţia.

Cronologia investiţiei din Huedin

Compania a anunţat în 2022 că va începe construcţia unităţii de producţie din Huedin în 2023, însă planul s-a concretizat abia în februarie 2025.

Iniţial, în anul 2022, oficialii Knauf Gips au spus că vor să investească 76 de milioane euro într-o fabrică de plăci din gips-carton și profiluri metalice la Huedin, județul Cluj şi că vor fi create 100 de locuri de muncă la fabrica Knauf din Huedin. Fabrica Knauf Gips va avea în dotare şi o linie de producție a profilurilor metalice, spuneau reprezentanţii companiei în 2022.

În februarie 2025 Knauf a obţinut autorizaţia de construcţie pentru fabrica din Huedin.

În 29 iunie 2026 oficialii Knauf Gips au anunţat stadiul lucrărilor la noua unitate de producţie.

Fundația clădirii este finalizată, structura de rezistență este realizată în proporție de 65%, iar montajul acoperișului este în curs. Fabrica va fi operațională până la sfârșitul anului 2027, şi-au asumat oficialii companiei.

Suma planificată pentru a fi investită în ridicarea acestei fabrici a crescut la 88 de milioane de euro faţă de valoarea anunţată iniţial de 76 de milioane de euro.

În noua fabrica din Huedin vor fi produse plăci din gips-carton destinate proiectelor rezidențiale, comerciale și industriale. Unitatea va prelucra materie primă extrasă din carierele de ghips de la Leghia-Dumbrava, situate la aproximativ 15 kilometri de fabrică, și va avea o capacitate anuală de producție de 30 de milioane de metri pătrați.

Prin această investiție, compania își propune să răspundă cererii venite din piața locală, dar și din țările din jur. Producția locală va permite reducerea distanțelor de transport, optimizarea timpilor de livrare și creșterea flexibilității lanțului de aprovizionare, spun oficialii companiei.

„Investiția de la Huedin reprezintă un pas important în dezvoltarea Knauf în România. Noua fabrică ne va permite să răspundem mai bine cererii tot mai mari pentru materiale de construcții moderne și, în același timp, să contribuim la dezvoltarea economică a comunității locale. Dincolo de cifre și capacități de producție, această investiție vorbește despre încredere: în potențialul pieței, în partenerii noștri, dar si în oamenii din această regiune. Ne dorim să creăm locuri de muncă, să aducem tehnologii ultraperformante în România și să susținem dezvoltarea sustenabilă a industriei construcțiilor”, a declarat Mihai Marinescu, director general al Knauf Gips România.