O nouă gafă marca Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a reuşit astăzi să facă o gafă într-o întâlnire de rămas bun cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Churilin. Şeful statului i-a spus diplomatului că era îmbrăcat la fel şi când a venit prima dată în Bucureşti.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 11:36

În debutul întrevederii, Traian Băsescu a dat cu bâta-n baltă, el făcând observaţii despre cum este îmbrăcat diplomatul rus.

„Domnule ambasador, îmi amintesc, când aţi venit prima dată în Bucureşti, eraţi îmbrăcat la fel”, i-a spus Băsescu diplomatului, conform Agerpres.

Ambasadorul Rusiei, care purta o ţinută militară, i-a replicat elegant, ca un adevărat diplomat, preşedintelui României:  „Ştiu că sunteţi un om de marină şi vă place culoare asta.”

După acest moment, ambasadorul rus a trecut la lucruri serioase şi a arătat că apreciază cooperarea cu partea română, în cei cinci ani ai săi de mandat.

Cu regret trebuie să o spun (că şi-a încheiat mandatul – n.r.). Mi-a plăcut şederea aici, sunt oameni excelenţi. (…) Cred că, în ciuda turbulenţelor anilor în care am trecut prin criză, la toate aceste lucruri am fost martori. Am avut o cooperare fructuoasă, nu vreau să spun că este în întregime contribuţia mea, este o muncă comună şi viitoare, prietenii mei de aici ştiu foarte mine că am muncit împreună„, a spus ambasadorul rus.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...