O nouă modificare surpriză făcută de Guvern: concediul medical sau cel postnatal îţi scad salariul net

13 02. 2018
scandal_in_sistemul_de_sanatate_sa_intelegem_ca_medicii_si_asistentele_care_nu_lucreaza_in_spital_sunt_invitati_sa_plece_134416_1_46305200

Astfel, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.

Pentru această manevră, guvernul a modificat articolul 139 din Codul Fiscal.

Aşadar, din februarie, în cazul concediilor medicale (şi a altor concedii pentru care care există indemnizaţie de asigurări sociale de Sănătate) baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor. 

Până atunci, Codul fiscal prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale era suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Motivaţia guvernului ar fi că nu a vrut să scadă netul persoanelor cu venituri mici.

„Având în vedere necesitatea adoptării de măsuri pentru reglementarea situațiilor privind nivelul contribuției de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care beneficiază de concedii medicale, raportată la nivelul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (…) Guvernul adoptă prezenta ordonanță de urgență”, sună motivarea.

Într-adevăr, persoanele cu venituri foarte mici, cum ar fi şomerii (care pot fi în concediu medical), de exemplu (exemplu dat de guvernanţi într-o informare neoficială), urmează să aibă venitul net protejat de această prevedere. Însă majoritatea salariaţilor îşi vor vedea salariul în mână diminuat în momentul în care îşi iau concediu medical sau postnatal.

Un caz concret

Salariatul unei autorităţi publice a semnalat ECONOMICA.NET în această dimineaţă că a fost chemat la contabilitatea autorităţii să înapoieze o anumită sumă care nu i se mai cuvenea după ce îşi luase concediu medical în luna curentă. În urma semnalării acestei stări de fapt, ECONOMICA.NET a contactat Autoritatea fiscală, care a fost luată prin surprindere de efectele acestei prevederi, nereuşind să ofere un răspuns oficial.