O nouă ordonanță trenuleț va fi dată mâine. Vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Suntem cu spatele la zid”

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat că miercuri ar putea fi finalizat pachetul cu măsurile fiscale, care până pe 7 iulie trebuie ''trecut printr-o legiferare''.
AGERPRES - mar, 01 iul. 2025, 21:42
O nouă ordonanță trenuleț va fi dată mâine. Vicepremierul Dragoș Anastasiu:

”Aşteptăm mâine pachetul fiscal. Este un pachet mai larg. O să fie o ordonanţă, iarăşi denumită ‘trenuleţ’, cu multe lucruri pe care le vom decide. Cred că mâine (n.r. – miercuri) va fi decizia finală. Şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Din păcate, cu foarte puţin timp de consultare, de foarte puţin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zid din punct de vedere al timpului. Pe 7 iulie, noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanţă, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliţia de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem prin septembrie-octombrie. În această perioadă, agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm şi care se cheamă scăderea ratingului de ţară de la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investiţiilor. Ăsta este scenariul Grecia 2010”, a spus vicepremierul, la Digi 24.

Pe 27 iunie, premierul Ilie Bolojan a declarat că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar va fi anunţat săptămâna aceasta.

„Pachetul de măsuri îl vom anunţa săptămâna viitoare”, spunea premierul.

Guvernul a adoptat luni OUG care prevede limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv.

De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, va avea o durată cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare, mai prevede ordonanţa.

Sindicatele au început acţiuni de protest.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...