O nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, a fost lansată în România

O nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, a fost lansată în România de societatea românească Freesat SRL, în colaborare cu operatorul francez de sateliţi Eutelsat.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 10:03
O nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, a fost lansată în România

„Într-o piaţă aglomerată de oferte, în care lupta pentru fiecare client se desfăşoară la nivel de preţ, îşi face loc un nou furnizor (…) serviciul de televiziune digitală prin satelit Freesat”, se spune într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Freesat este un serviciu de distribuţie a televiziunilor prin satelit de tip DTH (Direct-to-home). Conform comunicatului, Freesat este diferit de celelalte platforme de satelit din România prin faptul că abonaţii nu au perioadă contractuală şi nici factură lunară, plătind o singură dată pe an. Serviciile de televiziune furnizate de Freesat pot fi recepţionate de abonaţi la un preţ de 99 lei pe an (cu TVA inclus).

În grila de programe a Freesat se regăsesc televiziuni româneşti, printre care TVR 1, TVR 2, Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Sport.ro, Kanal D, Prima TV, Naţional TV, Favorit TV, TVR HD, TVR 3, TVR News, TVR Internaţional, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Târgu-Mureş, Etno TV, Taraf TV si WEST TV.

Kitul de recepţie a platformei Freesat poate permite, de asemenea, vizionarea a până la 500 de televiziuni internaţionale free-to-air (libere la retransmisie).

Sistemul funcţionează pe bază de cartelă de acces pre-platită, iar pentru instalare este necesar un decodor şi antenă compatabile, disponibile la distribuitorii Freesat sau la magazinele de specialitate.

Potrivit comunicatului, cartela şi kit-ul de recepţie se plătesc o singură dată, la achiziţionare. Serviciul este asigurat prin intermediul satelitului Eutelsat 16A.

„Am dorit să oferim românilor accesul la televiziune la un preţ avantajos, pe care să şi-l permită un om normal, cu un salariu mai mic. În plus, credem că cea mai buna ofertă pentru aceşti clienţi este oferta fără perioadă contractuală şi facturi lunare. Cu 99 de lei, ai asigurate posturile tale preferate pentru un an întreg – fără griji, fără abonament”, a declarat Şerban Beleneş, General Manager Freesat.

Şerban Beleneş este şi reprezentantul operatorului de sateliţi Eutelsat în România.

Conform site-ului freesat.ro, serviciul Freesat este oferit de societatea Freesat SRL. De altfel, Freesat SRL este şi deţinătoarea avizului de retransmisie de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru platforma de satelit Freesat.

Compania franceză Eutelsat a anunţat, în octombrie 2011, la evenimentul „International Digital Forum” de la Bucureşti, că intenţionează să lanseze o nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, care vizează însă un alt model de distribuţie decât cel al celorlalte platforme de pe piaţa din România.

Atunci, Patrice Sidot, Head of Sales pentru Europa Centrală şi de Est al companiei Eutelsat, a spus: „Avem un proiect care, din punct de vedere tehnic, funcţionează. Încă nu este comercial, dar funcţionează. Suntem în faza de teste. Cu acest model avem o nouă ofertă pentru clienţi. Vrem să oferim ceva diferit. Nu este complet gratuit, dar nimic nu este vreodată complet gratuit”, a spus Patrice Sidot.

Totodată, potrivit lui Patrice Sidot, „România este o ţară importantă pentru Eutelsat, din motive istorice”. „Am fost dintotdeauna aici, de la început, TVR este un client important, tradiţional, de-al nostru. Am fost aici şi când grupul Intact şi-a dezvoltat canalele de televiziune”.

Pe de altă parte, Şerban Beleneş, reprezentantul operatorului de sateliţi Eutelsat în România, este cel care, în 2011, a solicitat înregistrarea mărcii Freesat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), el confirmând, pe 1 septembrie 2011, pentru MEDIAFAX, existenţa unui proiect pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit.

În mod concret, Şerban Beleneş a solicitat OSIM, în nume personal, înregistrarea mărcii Freesat, la sfârşitul lunii iulie 2011. Solicitarea de înregistrare a mărcii Freesat s-a făcut pentru clasa „Difuzarea programelor de radio şi televiziune; închirierea de echipament pentru recepţia programelor de radio şi televiziune”.

Compania franceză Eutelsat, înfiinţată în anul 1997, este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de satelit din lume. Eutelsat este satelitul tradiţional folosit de Televiziunea Publică din România.

Freesat este cea de-a şasea platformă digitală (Direct to Home – DTH) din România, alături de Digi TV (operată de compania de cablu RCS & RDS), Focus Sat (operată de compania de cablu UPC), Dolce (operată de Romtelecom), AKTA (operată de Digital Cable Systems şi preluată în 2011 de Romtelecom) şi Boom TV (operată de DTH Television Grup şi preluată în 2011 de Romtelecom).

De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, pe 21 mai 2013, societăţii Orange România un aviz de retransmisie pentru programe de televiziune prin satelit, sub denumirea „Orange TV”. Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi a CNA, SC Orange România SA a cerut aprobarea de a retransmite prin satelit (DTH) un număr de 99 de televiziuni, dintre care 29 sunt HD. 

Te-ar mai putea interesa și
Garanti BBVA lansează chatbot-ul GIA, pentru a facilita interacțiunea cu clienții
Garanti BBVA lansează chatbot-ul GIA, pentru a facilita interacțiunea cu clienții
Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și a simplifica serviciile de suport....
Consiliul Concurenţei analizează preluarea unui portofoliu de creanțe al BRD Finance IFN S.A. de către grupul EOS
Consiliul Concurenţei analizează preluarea unui portofoliu de creanțe al BRD Finance IFN S.A. de către grupul EOS
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Grupul EOS, prin intermediul companiilor EOS Credit Funding DAC ...
Incendiu în Bucureşti. O clădire în construcţie a luat foc în cartierul Băneasa, mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Incendiu în Bucureşti. O clădire în construcţie a luat foc în cartierul Băneasa, mesaj RO-ALERT pentru locuitorii ...
Un incendiu a izbucnit luni în nordul Capitalei, cartierul Băneasa, la o clădire aflată în construcţie, şi a fost ...
Autostrada Moldova (A7) – La sfârşitul lunii iulie sau începutul lui august, probabil, vom putea circula pe lotul 1 al tronsonului Ploieşti-Buzău, spune Grindeanu
Autostrada Moldova (A7) – La sfârşitul lunii iulie sau începutul lui august, probabil, vom putea circula pe lotul ...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, cu ocazia unei vizite de lucru pe şantierul autostrăzii Moldova ...