O nouă scumpire? Ryanair se aşteaptă la o uşoară creştere a preţurilor la biletele de avion în această vară

Compania aeriană irlandeză Ryanair a raportat luni o creştere cu 34% a profitului anual, la nivelul record de 1,92 miliarde de euro, şi a exprimat "un optimism prudent" privind o creştere redusă spre modestă a preţurilor la biletele de avion în această vară, faţă de anul precedent, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 20 mai 2024, 11:27
O nouă scumpire? Ryanair se aşteaptă la o uşoară creştere a preţurilor la biletele de avion în această vară

Analiştii se aşteptau la un profit de 1,905 miliarde de euro, scrie Agerpres.

În ianuarie, Ryanair şi-a înrăutăţit estimările de profit pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2024, după ce unele agenţii de turism online (OTA) au oprit vânzarea biletelor la zborurile Ryanair la începutul lunii decembrie, forţând compania irlandeză să reducă preţul, pentru ocuparea locurilor.

Cea mai mare companie aeriană din Europa în funcţie de numărul de pasageri previziona că profitul după taxe se va situa între 1,85 şi 1,95 miliarde de euro în anul fiscal curent, după ce în noiembrie 2023 estima un nivel între 1,85 şi 2,05 miliarde de euro.

Ryanair a anunţat luni că vor fi cu 23 mai puţine aeronave Boeing care vor fi livrate până la finalul lunii iulie şi se menţine riscul, deşi „puţin probabil”, ca livrările să scadă şi mai mult.

Directorul financiar Neil Sorahan a precizat pentru Reuters că noua echipă de producţie a Boeing din Seattle livrează avioanele „cu puţin mai multă consistenţă” şi, dacă lucrurile merg bine, compania ar putea primi cu două-trei aeronave mai mult până la finalul lunii iulie.

Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, previzionase în aprilie că preţul biletelor Ryanair va fi cu 5% – 10% mai ridicat în această vară, comparativ cu perioada similară din 2023, dar luna aceasta a avertizat că preţurile vor fi probabil mai reduse. Luni, compania a precizat că previziunile privind preţurile „sunt puternic dependente” de rezervările de vară last-minute.

În anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2024, compania a transportat un număr record de pasageri – 184 milioane – şi a reafirmat că în actualul exerciţiu financiar speră la o creştere a traficului la 198 – 200 de milioane de pasageri.

De asemenea, Ryanair a anunţat că săptămâna aceasta va lansa un program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de 700 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.