O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech soseşte pe aeroportul din Otopeni

O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 662.220 doze, ajunge luni pe aeroportul din Otopeni, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 într-un comunicat transmis AGERPRES.
AGERPRES - lun, 19 iul. 2021, 08:57
O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech soseşte pe aeroportul din Otopeni

Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, România a recepţionat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.269.098 au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...